Am prezentat până acum elemente care să constituie un tablou general al fenomenului frontieriștilor. Această campanie este, până la urmă, o lecţie de istorie. Pe care nici manualele şcolare nu o conţin, dar care lipseşte, de fapt, dintr-unul dintre cele mai importante instrumente în procesul condamnării crimelor comunismului, „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.
Dacă membrii unei comisii prezidenţiale recunosc, negru pe alb, în acest raport, că nu au avut acces la documentele care să clarifice fenomenul frontierist, mai exact numărul victimelor de la graniţe, ce pretenţii pot avea jurnaliştii sau cercetătorii care investesc timp, energie şi bani în studierea lui, de a căpăta esenţialele probe din dosare?
Condamnarea crimelor comunismului s-a făcut, fără acest capitol esenţial din istoria recentă, de formă.
Cazul de faţă este proba că dosarele conţin informaţii. Totul este ca accesul la acestea să fie liber. Accesul la dosarele care conţin descrieri ale omorurilor de la graniţă, care au fost anchetate, în condiţiile în care se anchetau astfel de evenimente atunci. Accesul la dosarele din România este esenţial.
Căci în Germania, în arhivele temutei Securităţi est-germane STASI, există dosare complete, inclusiv cu documente în limba română, despre incidente de la graniţele României.
Circa 800 de est-germani au încercat să fugă, prin România, în Occident. Dintre aceştia, doar 250 au reuşit. Restul au fost arestaţi, iar cel puţin trei au murit.
Justificarea
Cazul cetățeanului est-german Rudolph Babendererde (41 ani), profesor de chimie și scriitor, originar din Rostock, nu poate trezi decât revolta față de un sistem, iată, universal criminal, cum a fost (şi este) comunismul. Căci în Coreea de Nord el îşi arată şi acum dimensiunea răului.
Vom vedea mai jos cum oamenii sistemului aprobau crima, o justificau, o treceau la „pagube colaterale” doar pentru că sistemul însuşi justifica omorul în numele păstrării cu forţa în ţară a celor care nu mai doreau acest lucru. Şi în România, şi în Germania de Est. Oamenii sistemului vorbeau aceeaşi limbă. Niciunul dintre cei pomeniţi în dosarul Babendererde nu s-a uitat în ochii copilului de 9 ani care şi-a văzut tatăl agonizând 20 de minute, după ce fusese împuşcat. De fapt, nimeni nu vorbeşte despre copil decât ca despre infractorul care a încercat să treacă fraudulos o graniţă.
Citește continuarea AICI.
CITEȘTE ȘI:
„N-a venit nimeni să se intereseze de ei”. Frontieriştii despre care România nu vrea să ştie (II)
Graniţele României comuniste. Cum trebuia să-ţi justifici prezenţa în propria ţară