Un investitor străin ajuns în România cu un proiect imobiliar inspirat de standardele nordice descrie o experiență care, în aproape două decenii, s-a transformat dintr-un demers economic legitim într-un labirint juridic fără ieșire. Reclasificări urbanistice, procese interminabile, tăcere administrativă și decizii judiciare imprevizibile conturează un tablou în care dreptul de proprietate pare suspendat. Cazul MIMIR DEVELOPMENT SRL scoate la lumină un conflict de durată între administrație, justiție și investițiile private, cu implicații care depășesc un singur dosar.
Disputa juridică
Disputa juridică a început după ce investitorul a cumpărat în vara anului 2007 un teren în București cu intenția de a construi un ansamblu de locuințe rezidențiale după modelul şi standardele de viaţă din Islanda. În prim proces de aliniere a legislaţiei autohtone la standardele europene, ulterior achiziției, autoritățile orașului București au reclasificat urbanistic proprietatea, lipsind astfel suprafaţa de teren de orice valoare de dezvoltare.
„În ciuda acestui fapt, continuăm să plătim aproximativ 28.000 de euro pe an în impozite pe proprietate pentru «privilegiul» de a deține ceea ce este acum desemnat oficial ca spațiu verde public”, este declaraţia investitorului islandez MIMIR DEVELOPMENT SRL.
Parte din sistemul judiciar părtaș la ilegalitățile Primăriei Bucureşti
De aproximativ 14 ani dosarul se află în același stadiu juridic, trecând de la o instanță la alta, aproape un deceniu și jumătate ani s-a scurs pe termene pentru efectuarea expertizelor, apeluri și rejudecări care servesc procedurii, nu progresului. Timpul a înlocuit adevărul, iar formalitatea a înlocuit echitatea. În urmă cu 18 ani autoritățile au ruinat investiția în scopul protecției mediului înconjurător în sensul că Primăria Municipiului București ar fi trebuit să asigure pe acest teren o suprafaţă de spațiu verde de minimum 26 mp/locuitor. Cu toate acestea, nici până în prezent, nu s-a îndeplinit de către Primăria București obligația de a se întocmi, un program în care vor fi evidenţiate etapele de realizare cu indicarea termenelor intermediare propuse pentru respectarea dreptului la un mediu sănătos.
Investitorul speră ca noul primar să vină cu o inițiativă benefică pentru dezvoltarea investițiilor ce ar crea noi locuri de muncă pentru cetățeni, dar în același timp ar conduce și la îmbunătățirea calității aerului.
Efectuarea acestui program pentru a reduce poluarea aerului benefic tuturor actorilor implicați în activitatea Bucureștiului ar trebui să fie una din urgențe pe agenda noului primar.
Citiți și: Tăcerea Autorităților: Investitorul islandez care așteaptă de 18 ani dreptate în România
Lipsa acțiunii administrației
Niciunul dintre Primarii Municipiul București vreme de 18 ani nu a procedat conform obligațiilor în acest sens, la actualizarea planului urbanistic general ce ar însemna logic demararea procedurii exproprierii și/sau găsirea unor remedii pentru a nu înfrânge și nu bloca exercitarea folosirii terenului proprietarului conform scopului achiziționării acestuia. Primăria refuză cetătenilor dreptul la un mediu sănătos, sub pretexul existenței unei „mafii imobiliare” de la care însă încasează zeci de mii de euro impozit.
Municipiul București nu a aplicat Ordonanța de Urgență nr. 114/22.10.2007 ce a schimbat Legea pentru protecția mediului, deși aceasta a fost adoptată cu scopul îmbunătățirii calității aerului pentru cetățeni și reducerii poluării.
Nimeni nu a analizat responsabilitatea celor ce s-au erijat în falși apărători ai mediului doar din dorinţa de a obţine beneficii pentru sine şi grupurile lor de interese. Între timp proprietarul a devenit ținta atacurilor inclusiv din interiorul justiției, întrucât a dorit să investească în România şi că nu s-a supus practicilor autohtone.
Sesizarea instanțelor internaționale
După finalizarea epopeei juridice româneşti, investitorul va continua demersurile în fața instanțelor internaționale, întrucât cadrul legal existent la momentul achiziționării terenului prevedea dreptul de a se construi pe acesta. Totuși în anul 2024 justiția a admis căi de atac inadmisibile, iar din oficiu, solicită dovada existenței unor disponibilități suficiente, vechi de aproximativ două decenii, care să fi acoperit costurile întregii afaceri. O asemenea abordare inedită a practicii judiciare din acest dosar ne determină să ne întrebăm dacă o instanță poate, conform procedurilor din România, să acționeze în sprijinul unei părți fără ca acea parte să fi cerut?
Profitând de calitatea de autoritate publică, Primăria Municipiului București rostogolește sentința unei instanțe supreme cu scopul de a tergiversa cea mai veche și importantă cauză în care este implicată. Se neagă de către autorități măsurile arbitrare, discriminatorii ce au impus și impun o povară disproporționată asupra proprietarului, care credem că este singurul cetățean străin din România într-o asemenea situație. Realitatea publică ne arată că în București se construiește de zeci de ani de către investitori, dar nu a apărut vreo informație vreodată ca unui investitor străin să i ”confiște” proprietatea zeci de ani prin exproprieri care să nu fie finalizate sau să fie adus in situația ca zeci de ani să nu își poată folosi proprietatea.
Aceeași realitate publică ne-a arătat că pe terenuri din proximitatea terenului nostru au fost ridicate zeci de construcții noi, aspect ce ne determină să ne întrebăm dacă unitatea de măsură în analiza oportunităților a fost aceeași pentru toți investitorii din zonă.
Suprimarea despăgubirilor
Prin modul în care s-a gestionat cauza se tinde la suprimarea unor despăgubiri prompte, adecvate și efective, deși scopul compensației juste este de a plasa proprietarul într-o poziție financiară la fel de bună ca și cum folosința bunului nu ar fi fost reglementată. Tolerarea de către autorități a imixiunii arbitrare în dreptul de proprietate conexat cu cel al investițiilor vreme îndelungată au slăbit încrederea potențialilor investitori în România.
,,Încă sper într-o justiție verticală, care deși m-a dezamăgit câteodată, va observa că dreptul de proprietate trebuie respectat de autorități, că și prin împiedicarea investițiilor se fură dreptul la bunăstare al poporului.,, Justiția nu ar trebui să fie manipulată de alte autorități și să pună pe paliere egale atât proprietarul terenului, cât și Primăria, ar trebui respecte normele de etică judiciară pentru reconsolidarea încrederii și a investitorilor.,, precizează în mod încrezător reprezentantul proprietarului MIMIR DEVELOPMENT SRL.
Destructurarea conceptului de favorizare a autorităților statului în cauzele cu particulari, ar trebui să fie misiunea prioritară a sistemului judiciar, şi nu tergiversarea soluționarii unei cauze, declarată public de Primăria București ca fiind cea mai veche pe lista acesteia.
Inechitatea în care a fost aruncată compania MIMIR DEVELOPMENT datorită inconsecvenţei sistemului juridic a mers până în punctul în care nu se mai respectă practica judiciară similară altor cauze deja soluționate și în care s-au recunoscut remedii pentru exproprierile indirecte.
Justiția ca mecanism de epuizare
Prin exproprierea judiciară s-a ajuns la o zonă de instabilitate, imprevizibilitate juridică, încât proprietarul nu mai are încredere că situația juridică cu care se confruntă se va soluționa prin recunoașterea prejudiciului pe care l-a suferit. Însă în România, întârzierea nu este o defecțiune a sistemului – este sistemul însuși, în speranța ștergerii responsabilității.
În noiembrie 2024, Înalta Curte a trimis dosarul spre a treia rejudecare. Insă verdictul întârzie. Instanțele nu sunt o garanție a respectării echității— sunt un mecanism de epuizare.
În loc să găsească o soluție prin dialog pentru scurtarea diferendului, Primăria s-a direcționat către prelungirea litigiului, prin apărarea întârzierii ca politică. Tăcerea a devenit, încă o dată, singurul răspuns. Experiența instanțelor românești a clarificat un lucru: investitorii străini nu sunt tratați la fel ca cetățenii români.
Pentru justiţiabilul român justiția poate fi lentă, însă pentru străini, abia se mișcă. După optsprezece ani, nu mai așteptăm dreptatea – observăm absența ei. Ceea ce a început ca o dispută privind investițiile a devenit o reflectare a modului în care timpul și tăcerea au înlocuit responsabilitatea.
Așteptăm ca procedurile românești să ajungă la finalul lor formal, astfel încât să putem, în sfârșit, merge mai departe. Oricare ar fi rezultatul, nu ne așteptăm ca acesta să reflecte corectitudinea sau un adevărat simț al conștiinței și responsabilității. Realitatea ultimei perioade ne-a arătat că instanțele din România pot fi influențate în funcție de interesele unei părți și ne întrebăm dacă nu cumva această practică a fost folosită și în cauza noastră?
Povestea noastră nu este spusă pentru a critica poporul român, care ne-a arătat numai bunătate și ospitalitate. Este povestită pentru a informa și a avertiza alți investitori străini!
Povestea noastră nu este spusă pentru a critica poporul român, care ne-a arătat numai bunătate și ospitalitate. Este povestită pentru a informa și a avertiza alți investitori străini – cei care ar putea lua în considerare să-și pună încrederea, timpul și capitalul într-un sistem care, în ciuda promisiunilor sale, nu oferă încă un tratament egal în fața legii. Experiența noastră a arătat că, în practică, investitorii străini nu sunt cu adevărat bineveniți.