lebaraz

Poetul și românul doctor Gheorghe Olteanu, prezentat la ARO Frankfurt. «Până nu ieșim în stradă/ pentru ei țara-i o pradă»

Poetul și românul doctor Gheorghe Olteanu, prezentat la ARO Frankfurt la 20 ianuarie de dr. Mihai Neagu-Basarab, directorul Bibliotecii Române din Freiburg.

L-am cunoscut pe doctorul Gheorghe Olteanu cu vreo douăzeci de ani în urmă, în cea mai primitoare casă românească din Freiburg, locuința doctorului Crișan Mușețeanu, el însuși un talentat poet și memorialist, pe lângă faptul că a fost un ilustru savant medic, cu câteva priorități importante în medicină, cum ar fi, de pildă, vaccinul împotriva boreliozei, pe care institutul la care lucra în Germania l-a vândut americanilor ca patent. Destul de repede, ne-am împrietenit, eu simțindu-mă dator față de el care, originar din județul Covasna, purta răspunderea luptei contra celui mai violent iredentism maghiar.

Doctorul Olteanu luptă pentru adevărul istoric. Ungurii mincinoși se tem de el. Trebuie să precizez că mă aflu la o distanță destul de mare de maghiari, ca să-i pot judeca obiectiv, adică să-mi pot imagina că există unguri jenați de iredentismul compatrioților care pendulează între minciună și crimă. Am citit în cărți foarte serioase, scrise de români, foști prizonieri de război în Siberia, că anumiți ofițeri prizonieri maghiar s-au prezentat la cel mai înalt nivel moral, asigurând clandestin unor prizonieri români lemnele de foc fără de care ar fi murit, într-o perioadă în care sovieticii îi pedepseau pe ofițerii prizonieri români cu frig excesiv și mâncare insuficientă, spre exterminare.

Am parcurs din creația poetică a doctorului Olteanu volumul Chemări, ediția a II-a, adăugită și revizuită, precum și alte câteva cicluri de poezii publicate prin reviste sau în curs de apariție. Volumul este ilustrat de Alma Ștefănescu, distinsa graficiană, călduros recomandată de Andrei Pleșu într-o prefață. Îmi amintesc c-am fost chiar la nunta Almei cu colegul ei Sică Rusescu, spre sfârșitul studenției noastre bucureștene, în jurul anului 1970. La pagina 174 este reprodus dintr-o ”Antologie de poésie roumaine contemporaine”, editată în anul 2000, diagnosticul pus de Gigi Astaloș: ”Poezia lui Gheorghe Olteanu frapează prin încărcătura emoțională, prin subtilitatea expresiei și mai ales prin darul de a nu se ancora în certitudine”.

Volumul ”Chemări” este alcătuit din zece cicluri de dimensiuni inegale, primul, ”desuete”, fiind format din 42 de poezii, iar penultimul, ”brumării”, doar din 3 poezii. Al patrulea ciclu, din care citez acum, se cheamă Haiku: ”o sângele meu/ tălăzuit de barca/ buzelor tale!”; ”peronul pustiu/ buchetul de narcise/ albe în gunoi”; ”noaptea-nstelată/ și jocul nuntașilor/ tot mai îndârjit”; ”pe prunele dulci/ se-nfruptă împreună/ viespi și albine”; ”steagul românesc/ zdrențuit ars de gloanțe/cu ochiul spre cer”; ”Cioara nu-i decât/ virgula în tăcerea/ zăpezilor”. Multe poezii sunt datate și localizate: ”Cântec” (Schönberg, 93); ”Goma” (23.12.2002); ”Am să” (Baden-Baden, 95) etc. ”Goma” este chiar o poezie angajată, care merită integral citată: ”vocea lui vânătă spre răsărit cu gustul deznădejdii/ e dreaptă atât/ încât pentru a nu se rătăci în gioarsele veacului/ în care se/mbolnăvi dumnezeu/ cu tălpile arse copiii copiilor o vor bătători// purtând blazonul trist al celor ce vestesc adevărul/ cu sabia scoasă din teacă/ în orice anotimp oriunde oricui/ vocea lui atâta-i de dreaptă încât/ oricâte voci se ridică/ să-i stea împotrivă sau s-o întreacă/ tot gârbove / legate de gât agățate în cui// de-aceea și Nistrul/ de-aceea și Tisa/ și Oltul și Prutul și Dunărea tac/ și așteaptă / lava de voce atroce și dreaptă.”

Există în volum un ciclu de cinci poezii ”brâncușiene”, pentru care autorul a ales un motto din James Farell: ”Alături de Shakespeare și Beethoven se mai află un Dumnezeu: acesta este românul Constantin Brâncuși”. Poeziile din acest ciclu sunt un fel de pictograme, scrisul descriind stilizat coloana fără sfârșit, poarta sărutului, masa tăcerii, pasărea măiastră. Pentru că o parte din farmecul realizării artistice se pierde în acest caz la recitare, voi reproduce introducerea în ciclu ”închinare”: ”înseamnă-mă bunule tată!// binecuvântate ți-s mâinile/ și gura ce rotunjește pietre/ luminoase și calde/ oase de mamut abia dezgropate// în pulbere picură vin// pâinea dospește-n covată/ jarul spuza desface/ și cerul pupilele-și scaldă// cuminte se coace tăcerea// din carnea jertfită/ pe-altarul alb și fierbinte/ înalță candela aur// ca mierea pasul e lin// purificate-n adânc/ apele șipotul cată/ desprins de veșminte/ cu fruntea curată mă-nclin// înseamnă-mă bunule tată!” Multe poezii din volum au conotații muzicale: ”vals melancolic”, ”incantație”, ”bocet”, ”romanță”, ”Vivaldi/ anotimpurile”, ”bolero”, ”Grieg/ concert pentru pian”, ”cântec”, ”fado”, ”cântec de leagăn”, ”tango”. Cinci din aceste poezii împreună cu ”gânduri de mătase” formează ciclul ”arcadiene”, din care reproducem ”bolero”: ”luni ți-am scris numele/ literă cu literă/ toată ziua/ cu norii pe ceruri/ seara stelele l-au iluminat/ tremurând cu tăcerea// marți am șoptit rugăciuni nesfârșite/ chemându-te/ cerșind mângâierile tale/ până s-a-ntors vântul/ într-un târziu/ învăluit în parfumul/ greu de petale// miercuri ți-am căutat privirea/ până m-au amețit pleoapele valurilor/ ștergându-mi a pașilor urme/ împleticite și arse de sare// joi am îndrăznit/ de departe din zare/ cu mâna prea aspră/ să mângâi munții/ fremătătorii/ ce tresărind se-nalță// vineri am îngenunchiat/ sărutând deșertul fierbinte/ catifelat chemând spre pierzare// sâmbătă m-am cufundat/ în păduri tropicale/ povești de apoi/ euritmând/ dogoarea topirii/ nespusă răcoare/ de zei liberi și goi/ prin ploi alergând/ și-ntinzându-ne-n soare// duminica-n vis am gemut/ și-am strigat/ desfășurat într-un șir de cocori/ ce cădeau plutitori/ dintr-un cer preacurat”

În mai fiecare poezie întâlnim imagini memorabile, ca în ”de-a lungul”: ”de-a lungul bătrâneții se cațără tristețea/ ca iedera pe zidul în vremuri coșcovit”… sau, din terțetele poeziei ”Brumărie/ (de sufletul morților)”: ”frumoaso vrei să ne iubim/ la margine de țintirim/ cum numai noi frumoșii știm?// mâncându-ți ochii gura-ți bând/ când te desprinzi din fustă blând/ am scoate morții din mormânt”…

Poetul continuă statornic să-și optimizeze versul și să-l actualizeze, vibrând liric la întâlnirile cu colegii de facultate, sau indignându-se în fața abuzurilor guvernanților care ne vând patria și ne batjocoresc și ne fură compatrioții. Un exemplu de extindere a domeniilor deja frecventate de poet este ”für Else/ (bagatelle în la minor nr.16)”: ”mă simt demult ca un lăstun/ gonit din cuibul său străbun/ de vrăbii ce-nadins au vrut/ să pângărească sfântul lut// și puii lor s-au încuibat/ sub streașina de altădat/ de unde cer comandă storc/ eu când și unde să mă-ntorc?// cu pieptul ars de vâlvătăi/ tăciunii stinși surpate căi/ mă văd cu aripile moi/ pribeag și-n lumea de apoi”.

Iată acum, compusă în 2011, și ”Orație/ septuagenarilor mei colegi”: ”șapte decenii o culme vă fie/ la poale cu spicele coapte-n câmpie/ cu strugurii grei chemându-vă-n vie/ căldura sorbind din trecut aurie/ seninul în zări mereu să vă-mbie/ cu pasul de cerb și-n piept ciocârlie/ la drum cu cei dragi spre toamna târzie”, după ce, cu un an înainte compusese la Cluj, în septembrie 2010, următoarea poezie ”Colegilor/ (după 45 de ani)”: ”în cețuri zările s-ascund/ și ceru-i zdrențuit de ploi/ să caut drumul înapoi/ mai pot cu puls și pas mărunt?// s-a-ntunecat și e târziu/ ce-am așteptat și nu mai știu?/ iubiților mi-e dor de voi/ cu voci și semne dragi pe prund/ prezente-atâtea umbre sunt”.

Poetul este ca orice adevărat patriot, monarhist. Desigur, regii pot fi buni sau răi, dar monarhia este întotdeauna bună. Mă gândesc la adevărata monarhie și nu la cea în care Regii sau domnitorii se aleg după ce suveranul moare, dintre mai mulți prinți electori, sau, mai rău, din 7 în 7 ani, cum s-a ”îmbunătățit” la un moment dat situația în Țările Române, pentru evitarea ”instabilității”, mai ales în perioada fanariotă, când se-ntâmpla ca domnitorii să se schimbe mult mai des. La Schömberg, în 1992, Gheorghe Olteanu compune poezia ”Regelui/ demnității noastre”: ”un secol despicat în două/ pentru români se-ncheie Sire/ în freamătul de re-ntregire/ predestinând Domnia Nouă// ca purtător de sacru nume/ V-a pus ursita la-ncercare/ și cel Viteaz ca și cel Mare/ îmbrățișând cel Demn V-ar spune// Nimica fără Dumnezeu/ mileniul nostru-l va conduce/ pentru Coroană, Țară, Cruce/ îngenunchez Regele meu”. Poezia a fost redifuzată de ARO în internet după 5 decembrie 2017, când suveranul României ne-a părăsit pentru o lume mai bună.

În iarna lui 2012 mai ales, doctorul Olteanu a compus mai multe sloganuri poetice scurte, revoltat de batjocorirea României de către guvernanți; de fapt, majoritatea, fără titlu, sunt distihuri rimate, conținând frecvent jocuri de cuvinte infamante pentru cei care jefuiesc țara: ”până nu ieșim în stradă/ pentru ei țara-i o pradă” (acest distih ar putea fi chiar o lozincă a demonstranților sătui de abuzuri și corupție); ”iarnă grea viscol și moarte/ pute rea sudălmi împarte”; ”afacere babană/ Roșia Montană:/ șperț fără măsură/ Băse și Berceanu/ Țara ia coceanu/ moții cianură”; ”de decenii – peste două/ parte din ciolan e-a unor/ Attila Bèla sau Hunor -/ ia mai stați kicsit pe ouă!”; ”și dacă Țara umilită plânge/ impostori hoți escroci fără de lege/ semnal am dat ca Legea să vă lege/ dar n-am luat coasa – încă nu vrem sânge”; ”uniți vom fi și vom ieși în piețe/ prin orice geruri viscole sau ploi/ pentru copii care de-acum să-nvețe/ că Țara-ntotdeauna suntem noi

Desigur, există și poeme mai deplin structurate din sfera revoltei civice ca, de pildă, ”Băjenie”, compusă în Baden-Baden, la 10.02.2010: ”rebotezat partidul adună și împarte/ încărunțită casa părintească mă așteaptă/ cu noapte-n geam și-n curte frunze moarte/ de peste-un sfert de veac eu în chirie zac departe// serviciile toate telefoanele ascultă/ bătrânii și pe străzi vorbesc în șoaptă/ să-ntrebi de pedigriul potentaților e o insultă/ înconjurați subtil de-atâta lume cultă// același lot – profesioniști în vorbe unsuroase/ baloane joacă la televizor răscoapte de partid/ se sting luminile în tot mai multe case/ copiii părăsiți se sinucid// pe câmpuri în pârloage se zbenguie scaieți/ de când s-aduce marfă de mestecat în vid/ o țară la mezat vândută de experți/ cu vile și la Nisa din demnități cu șperț// ce spun de prieteni vechi și chiar de rude mă desparte/ o blasfemie pentru ei de băjenar stupid/ mi-e una dat să fiu din nesfârșite soarte/ cenușă să ajung acasă într-o carte”.

Ortografia, semnele de punctuație sunt simplificate în așa fel încât lectura se cere să devină și să poarte încărcătură subtilă, aproape că-ți vine să versifici scriind despre poezia doctorului Olteanu, în semn de admirație pentru talentul său pus în slujba unei patrii din ce în ce mai siluită de către politicieni ieșiți din comunism spre nicăieri.

Doar recursul la ritmurile și rimele poeziei populare mai fac viața de poet român angajat suportabilă, par a spune o sumedenie din poeziile lui Gheorghe Olteanu, din care ne vom permite a mai cita, de pildă ”vals melancolic”, compus la Târgu Mureș, la 20.10.1959: ”pe alei/ printre tei/ scuturați fără vânt// trec încet/ și Hamlet/ umbra-și lasă în gând// e târziu/ și-i pustiu/ sub cerul înalt// doar arar / solitar/ sună pașii pe asfalt// câteodat‘/ tremurat/ frunze cad și s-aștern// cum trec doruri/ în zboruri/ și-n timpuri se cern// e târziu/ și pustiu/ în sufletul meu// tu nu ești/ dragi povești/ să-mpletim la liceu// pe alei/ printre tei/ scuturați fără vânt// trec încet/trist poet/ pașii-n versuri ritmând”.

Sau această ”baladescă”: floare de soc blând   poate-am să descânt/ poate din demult   voci am să ascult/ poate voi aduce   Dochiei surtuce/ poate dimineața   despica-voi ceața/ poate-am să curg   pe creste-n amurg/ poate cu șoapte   mă-mprăști în noapte/ poate-am să scapăr   în cer un luceafăr/ poate mă voi zidi   în lumina de zi/ poate-am să zbor   născând un izvor/ poate-am să beu   din curcubeu/ poate-un armăsar   hrăni-voi cu jar/ bourilor turma   poate-oi lua urma/ poate voi bate   în cerbi nestemate/ poate din corn   nectar am să torn/ poate-am să tac   nuferi pe lac/ poate-am să cresc   cu gorunul moțesc”.

Cea mai veche poezie din volum intitulată ”otravă” a fost compusă în Sf. Gheorghe, la 24.04.1956, a doua zi după ce autorul împlinise 15 ani, dar dovedește o maturitate de expresie și de gândire cu totul ieșită din comun: ”sufletul mi-e otrăvit de ură/ în această lume seacă/ totu-i fals e făcătură/ toți înșală mint și fură/ toți ambiției se pleacă// pentru multele nimicuri/ ce le mângâie ființa/ se dedau la șiretlicuri/ la sperjur trădări tertipuri/ sugrumându-și conștiința// de privești înalta scară/ mândri trepți nemăsurați/ pe care se cățărară/ o vezi putredă murdară/ sub picioare – cei curați// sufletul mi-e otrăvit de ură/ lumea vreau să-ntorc din mers/ și-amarnicul blestem în gură/ cu fiere vomă și arsură/ îmbolnăvește orice vers”.

Poetul Gheorghe Olteanu nu este prin excelență un poet al criticii sociale și nici un poet specializat îm poeme de dragoste și nici un cântăreț al naturii printr-o preponderență a pastelurilor. El îmbracă cu egală măiestrie întreaga paletă tematică, după cum se exprimă cu aceeași dezinvoltură în versuri rimate sau utilizând versul alb. Prin acest veritabil enciclopedism, Olteanu este un important poet al zilelor noastre, căruia se cuvine a-i cunoaște și a-i cinsti creația.

Mihai Neagu Basarab

Thierry Wolton din Paris la ARO-Frankfurt, cu ocazia centenarului revoluţiei bolşevice: “De ce omenirea nu reuşeşte să admită catastrofa comunistă mondială?”

„10 Mai pe Main” la ARO Frankfurt: Coroana de Oţel între BCE şi Gerbermühle

 


ortelsettembre3
/* ]]> */