Pictează, scrie versuri, compune muzică şi este o prezenţă foarte cunoscută şi apreciată de către comunitatea de români din Frankfurt. Este vorba despre Kara Molnar, o artistă polivalentă, care s-a stabilit în ţara lui Goethe în 2014 şi a reuşit să se integreze perfect, promovând necontenit frumosul şi cultura.
După patru ani de Germania, Kara spune că lucrurile s-au aşezat binişor din punct de vedere profesional. A organizat multe evenimente care s-au bucurat de succes, majoritatea prin Asociaţia Românilor din Frankfurt şi împrejurimi (ARO) (www.aro-rhein-main.de), care a primit-o de la început cu braţele deschise şi i-a susţinut toate ideile.
Unul dintre aceste evenimente a fost lansarea volumului de poeme „Visul copilului de cristal”, care a avut loc la sfârşitul lui 2017. „A fost vorba despre un tandem literar. Doamna Luiza Teodorescu, fostă balerină, ulterior profesoară de balet la propria şcoală şi fondatoare a fundaţiei «Punte între Vest şi Est», a lansat primul ei volum de poezii, «Pe urmele Unicornului», iar eu am lansat al doilea volum de poeme, intitulat «Visul Copilului de Cristal». Ne-am prezentat reciproc, iar apoi, pe acorduri inspirate de pian, în interpretatea dl. Prof. Marius Laurian Cloşca, am recitat poezii în faţa publicului care a venit în număr neaşteptat de mare – au fost peste 60 de persoane: români, germani, polonezi, armeni şi englezi. Următoarea carte, «Poemul dintre Lumi», este bilingvă şi doresc să o lansez în această toamnă, tot aici.”, povesteşte artista.
30 de tablouri cu personalităţi care au schimbat istoria lumii
Tot în 2017, soţul i-a dat ideea de a realiza o serie de picturi cu oameni pe care îi recunoaşte toată lumea şi Kara şi-a pus imediat în practică talentul de pictoriţă, iar din mâinile şi pasiunea ei au ieşit 30 de tablouri fabuloase, pe care le va prezenta curând într-o expoziţie. „Am muncit mult la ele, pentru că sunt mari, dar în prezent am o colecţie de 30 de picturi fabuloase, de care sunt foarte mândră. Sunt 30 de personalităţi. Cel mai dificil a fost la Nadia Comăneci, pe care am lăsat-o la final, deşi am schiţat-o la început, printre primele. Nu îmi explic de ce…poate pentru că este româncă…nu ştiu, dar pe ea am pictat-o cu cele mai mari emoţii. Preferata mea este însă Malala Youzafai. Cel mai greu a fost nu să pictez, ci să fac selecţia. Am găsit atâţia oameni geniali, extraordinari, iar eu aveam un număr limitat de pânze. Îi alegeam pe unii, mi se părea că îi nedreptăţesc pe alţii şi tot aşa, dar a trebuit până la urmă să aleg şi să mă consolez cu gândul că, într-un viitor apropiat, voi începe a doua serie şi, poate, şi a treia. Dintre fotbalişti l-am ales pe Messi, pentru că este un atlet excepţional. Şi Ronaldo este foarte bun, dar Messi e de-a dreptul fantastic şi e preferatul meu. Toate tablourile vor avea rame albe, din lemn masiv de stejar, realizate în atelierul dlui ing. Cosmin Candale, care este şi fondatorul asociaţiei «Aripi de Copil» (www.asociatia-aripidecopil.ro). Planul meu este să organizez o expoziţie mare şi frumoasă, într-o locaţie luminoasă şi spaţioasă. Încă mai caut sala perfectă, dar vă anunţ când o găsesc!”.
Piesa ei se aude într-un film care a ajuns în finala Festivalului de Film de la Miami
Kara nu neglijează nici latura sa muzicală, aşa că a lansat recent o piesă, iar un alt cântec dintre ale ei face parte din filmul animat „Rabby and the Tortue, Hunt for the Golden Seed”. „Tocmai am lansat piesa «The money song», pe care am scris-o şi compus-o în urmă cu 11 ani, (https://youtu.be/MxOwRprNYWo), dar pe care abia acum am lucrat-o în studiou, împreună cu pianistul Marius Laurian Cloşca şi muzicianul Vincent Rox. Tot cu ei am început să lucrez, în vara lui 2017, la piesa «I feel stronger», care face parte din filmul animat «Rabby and the Tortue, Hunt for the Golden Seed», realizat în India, în studiourile Quarterheads. Acest film animat a ajuns anul acesta în finala Festivalului de Film din Miami, SUA. Directorul Studioului, dl. Hrishikesh Jadhav, are o fetiţă în vârstă de şase ani, care îmi urmăreşte cu interes toate postările de pe Facebook şi Youtube. Ea are, printre alte jucării, două păpuşi. Pe una a numit-o Kara, iar pe cealaltă Molnar şi le-a scris iniţialele la fiecare pe tricouri cu o cariocă. Am fost foarte onorată de întâmplare. Mi s-a părut extrem de înduioşător gestul ei, dar şi amuzant.”
În revistă, la 11 ani
Am întrebat-o pe Kara de unde atâta talent adunat într-un singur om şi am aflat că i-a fost transmis ereditar, iar inspiraţia necesară pentru a valorifica acest minunat dar îi vine de regulă seara, când se află la graniţa dintre somn şi realitate. Aşadar, muza îi face multe nopţi albe…
„Mama desena foarte frumos şi cânta/dansa foarte bine, tatăl meu – de asemenea. Mama cântă acum în grupul vocal Amicorum, în care 12 doamne talentate cântă pe două voci. Un proiect frumos, pe care l-am iniţiat aici, în octombrie 2016, şi pe care îl conduc cu drag. Fratele mamei mele cântă în corul bărbătesc din Şiria. Bunicul din partea tatălui a cântat în fanfara de la Anina, străbunicul a fost preot, iar străbunica – preoteasă, avea o voce foarte frumoasă şi cânta mereu la slujbe. Cred că am început să dansez imediat după ce am reuşit să stau în picioare şi îngânam mereu piesele pe care le auzeam, astfel mama a constatat că aveam simţul ritmului şi ureche muzicală. Apoi, pe la doi ani, mi-a dat un creion şi o foaie, am început să desenez şi nu m-am mai oprit niciodată, evoluând constant. În clasa întâi, unul dintre jocurile mele preferate era să caut rime şi să compun scurte poezioare. Debutul absolut s-a întâmplat când aveam 11 ani, unul dintre haiku-urile mele fiind publicat în revista «Foaia Oraviţei», înfiinţată de Asociaţia Culturală Mittel Europa. În ceea ce priveşte activitatea mea actuală, nu ştiţi prin ce trec atunci când îmi este atât de somn şi aş vrea să adorm, dar nu reuşesc, pentru că în mintea mea parcă se trezeşte un furnicar. Nu cred că mai am scăpare! Dar dacă nu aş fi construită astfel, poate că nu aş avea acum, în 2018, un Cursus Honorum care însumează 14 pagini, plin cu evenimente şi proiecte duse la bun sfârşit.”
Revenirea în ţară? Destul de îndepărtată…
La cât de bine i se leagă lucrurile atunci când îşi propune să întreprindă ceva pentru sine sau pentru comunitatea de români din Germania, nu este de mirare că planurile de întoarcere acasă nu se regăsesc pe ordinea de zi. „În România merg o dată sau de două ori pe an. În ceea ce priveşte situaţia actuală din ţară, nu am cuvinte. Clasa politică mi se desfăşoară înaintea ochilor ca o caricatură grotească. Cei care or mai fi demni şi integri printre ei sunt clar înăbuşiţi de ceilalţi. Deocamdată îmi doresc să rămân aici, în Germania.”.
Mihaela Zamfirache
Artista Kara Molnar, Frankfurt: ”Traiul în străinătate îmi deschide orizonturile”