Motivul pentru care astrofizica îi provoacă atât entuziasm este faptul că nu o înțelege. Zi de zi, Aurora Simionescu, astrofizicianul și unul dintre cei 13 români incluși în topul celor 100 de lideri ai inovației din Europa Centrală și de Sud încearcă să își lărgească orizonturile minții, să înțeleagă mai bine profunzimile Universului în care trăim.
„Încerc să împing limitele cunoașterii mele, câte puțin în fiecare zi. Asta e provocarea mea”, susține, potrivit idw-online.de, cercetătoarea româncă, fostă studentă a universității Jacobs din Bremen.
Recent, Aurora a fost prima non-japoneză investită în funcția de Associate Professor la Agenția Spațială Japoneză JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency), la vârsta de doar 33 de ani. A absolvit universitatea Ludwig-Maximilians-Universität din München și a făcut cercetări la Universitatea Stanford din Statele Unite în cadrul programului Einstein Postdoctoral Fellowship. Românca a reușit să câștige respectul enorm al oamenilor de știință.
Interesul pentru cercetarea spațiului a început în momentul în care a citit o carte a unui om de știință american despre astronomie, pe când era încă adolescentă. Al doilea factor crucial a fost faptul că a absolvit Universitatea Jacobs din Bremen.
„Fără încurajarea, susținerea și entuziasmul profesorilor mei aș fi ales, probabil, o altă carieră. A fost una dintre experiențele cele mai importante din viața mea”, recunoaște astăzi tânăra româncă, referindu-se nu numai la cadrul didactic care a influențat-o atât de mult și de pozitiv, ci și la colegii pe care i-a avut.
Din Japonia s-a întors la Bremen la întâlnirea de 10 ani de la absolvire, ocazie cu care s-a întâlnit cu mulți dintre foștii colegi și, în același timp, vechii prieteni.
„Această conexiune care o avem între noi, această rețea de oameni e un dar pentru tot restul vieții”.
Universul este în continuă expansiune, nimeni nu știe încă să explice cum. Acesta conține galaxii „singure” cum e Calea Lactee sau pot exista grupări de galaxii, unite de gravitație în familii mai mari, numite roiuri de galaxii. Aurora studiază aceste rețele cosmice, încearcă să le înțeleagă și să identifice modificările care se petrec în ele. Asta, cu ajutorul telescoapelor cu raze X care înconjoară Pământul și care capturează imagini pe care românca le analizează cu atenție.
Pe blogul ei, earthinpink.com, Aurora Simionescu explică într-un mod ușor de înțeles informații fascinante despre Cosmos. Tot pe blogul ei a postat și diverse fotografii, atât din spațiu cât și de pe Pământ, dorind să captureze, în același loc, atât frumusețea din Univers cât și cea de pe mica noastră planetă. Prin intermediul blogului, Aurora își dorește să încurajeze și tinerii din România să își urmeze propria cale și să își aleagă propria carieră, chiar dacă cea pe care și-o doresc nu e una tradițională.
„Vreau să îi ajut și pe alții să își descopere pasiunea și să o urmeze, asta e marea mea motivație”, susține astrofizicianul.
Pe Aurora Simionescu o așteaptă foarte multă muncă. Își formează o echipă de doctoranzi și postdoctoranzi împreună cu care va construi un telescop care va înlocui satelitul Hitomi, dispărut în spațiu în urmă cu un an.
Românca Paula Seciu, medicul de familie din Lengenfeld de care și primarul e mândru