Asocierea numelui Segnorului Corneliu Coposu cu sărbătoarea Regatului României la 10 Mai nu este deloc întâmplătoare. Idealul politic pentru ţara noastră, căruia fostul secretar adjunct al Partidului Naţional Român (devenit Partid Naţional Ţărănesc după fuziunea cu partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache) i-a închinat întreaga sa viaţă, includea monarhia constituţională aşezată în fruntea unei democraţii de tip occidental.
Am amintit de la început în prezentarea pe care am făcut-o în faţa membrilor ARO unul din crezurile fundamentale enunţate de Corneliu Coposu cu privire la monarhie:
”Să nu uităm că de această monarhie se leagă, pe de o parte încrederea tradiţională în naţiune, pe de altă parte certitudinea că odată cu restaurarea monarhiei ar dispărea definitiv pericolul resurecţiei comuniste …”
Am citat dintr-o convorbire – mărturisire pe care Corneliu Coposu i-a facut-o la München, după revoluţia din 1989, lui Nicolae Stroescu Stânişoara, pe atunci directorul postului de radio Europa Liberă.
Spre a cinsti ziua de 10 Mai, instituţia monarhiei şi pe cei care au servit-o cu credinţa într-o lume mai bună, din care si România să facă parte într-o zi, ne-am întrunit cu membrii ARO Asociaţia Românilor din Frankfurt, Offenbach şi împrejurimi, sâmbătă 9 mai la Offenbach în sala din Bernardstr. 63.
Am început prin a asculta un CD cu cântece patriotice din perioada monarhică, “Imnul Regal”, “Sfântă zi de 10 Mai”, “Pui de lei”, “Românie, te slăvim”. Am continuat cu istorii frumoase de la bunici despre sărbătoarea de 10 Mai înainte de 1945 şi cu poezia pe care ne-a amintit-o doamna Mariana Silaghi Giurgiu:
”10 Mai va fi de-acum
Sfânta zi căci ea ne-a dat
Domn şi Rege ţării noastre,
Libertate şi Regat…”
Ziua de 10 Mai se sărbătoreşte tradiţional de membrii veterani ai asociaţiei, care în anii 1997 – 2003 semnau petiţii de revenire la 10 Mai ca zi naţională, fără nici un ecou pe atunci din partea oficialităţilor române. Cu atât mai mult se bucură membrii ARO acum, când parlamentul a hotărât acesta revenire.
Ziua de 10 Mai are o triplă semnificaţie istorică, pe care Brânduşa Massion, secretar ARO şi moderatoarea întâlnirii dintre subsemnat şi publicul din sală, a ţinut sa o precizeze: La 10 Mai 1866 Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen păşea pentru prima oară pe pământul ţării.
La 10 Mai 1877 parlament a consfinţit Independenţa Principatelor Unite “România” de sub dominaţia Imperiului Otoman. Principele Carol a participat direct la luptele de la Plevna, Rahova si Vidin, comandând armata română victorioasă.
La 10 Mai 1881 Carol a fost recunoscut ca fiind primul rege al primului Regat al României.
Am insistat asupra triplei semnificaţii istorice nu numai fiindcă sărbătoream 10 Mai cu compatrioţi animaţi de dorul epocii de glorie trecute, dar şi pentru a releva faptul că monarhia a reprezentat o continuitate fireasca în istoria ţărilor române, care de la întemeierea lor au avut parte de voievozi, care tot monarhi erau, fie că s-au numit Dragoş, Bogdan, Mircea, Stefan, Mihai, Constantin sau Cuza. Aceştia au ilustrat exemplar instituţia monarhică, în timp ce republică, fără lustru, avem de-abia din 1947 încoace.
Am evocat în continuare personalitatea cu totul aparte a celui pe care Petre Ţuţea îl amintea întotdeauna servindu-se de apelativul “Segnorul”. Miezul gândirii si acţiunii lui Coposu şi al partidului PNŢ căruia i s-a dedicat cu credinţă înseamnă continuitate în a servi interesele românilor, aşa cum inţeleseseră străluciţii fii ai Blajului, membri ai Scolii Ardelene: Petru Maior, Gheorghe Sincai, Samuil Micu, August Treboniu Laurian, Ioan Piuaru Molnar, Ioan Bob, autori ai “Supplex Libellus Valachorum” din 1791 -scrisoare a rugăminţilor neamului românesc adresată împăratului Leopold al II-lea de la Viena.
Mai târziu, la început de secol 20, străbunii şi părinţii ardeleni ai lui Coposu au înţeles să activeze în cadrul Partidului Naţional Român pentru a servi interese generale, nu individuale – idealuri de emancipare ale românilor ardeleni, ei fiind in continuare marginalizaţi in Regatul Ungariei, în ciuda unor recunoaşteri pe care românii le primiseră din partea împăratului Iosif al II-lea.
Tânărul lor urmaş întru emancipare, viitorul “Segnor “al politicii românesti, împreună cu mentorul său Iuliu Maniu, se vor dărui între cele doua războaie mondiale cauzelor naţionale de apărare a tinerei democraţii româneşti ameninţată de comunismul sovietic de tip stalinist.
“Răsplata” urmasilor comunisti pentru felul în care Maniu si Coposu au înţeles să-şi servească ţara, a fost condamnarea lor pe viaţă la temniţă grea, care l-a răpus pe Maniu în 1953, după chinuri inimaginabile suferite în închisoarea de la Sighet. Discipolul său, Corneliu Coposu, avea să supravieţuiască torturilor şi ameninţărilor, fiind eliberat în 1964 împreună cu ”lotul Constantin Noica”, din care făceau parte Dinu Pillat, N. Steinhardt, Marietta Sadova, Alexandru Paleologu şi alţi intelectuali de renume. Vremurile ce au urmat eliberării, cu toate coborâşurile lor, nu l-au clintit din convingerile sale monarhice şi democratice pe cel care a fost denumit “Aristocratul politicii româneşti “, discipolul atâtor mari patrioţi români.
Chiar dacă în campania electorală manipulată după 1989 de urmaşii comuniştilor, Corneliu Coposu a fost denigrat, calomniat si prezentat ca un venetic revenit din ţări străine, plin de bani si doritor a se îmbogăţi pe seama poporului român. Calomniatorii ascundeau faptul că secretarul lui Maniu a petrecut 17 ani în închisorile din România, dintre care 8 în absolută izolare şi că între 1938 si 1989 Coposu nu mai ieşise din ţară.
Frontul Salvării Nationale condus de Ion Iliescu a făcut tot ce i-a stat in putinţă spre a împiedica venirea la putere a liderilor partidelor istorice, Ion Raţiu la PNŢCD sau Radu Campeanu la PNL. Dezinformarea publicului românesc, înşelătoria, minciuna si ameninţarea cu violenţa fizică asupra adversarilor politici au fost principalele arme care au asigurat victoria în alegerile din 1990 a FSN-ului, perpetuând o politică ce serveşte până în ziua de azi interese de clan împotriva intereselor generale naţionale ale românilor.
“Emanaţia revoluţiei“, cum au fost denumiţi oamenii lui Ion Iliescu, nu s-au purtat mai bine nici cu reprezentanţii monarhiei, Regele Mihai I fiind împiedicat în mai multe rânduri să pună piciorul în ţara de unde a fost alungat de tancurile sovietice la 3 ianuarie 1948.
Într-o atmosferă prielnică dezbaterii istorico-politice de însemnatatea celor descrise mai sus, dialogul cu auditoriul a continuat sărbătoreşte până la ore târzii, Tinerii Iulian Gramatki din Chisinău, doctotorand la Frankfurt şi activ pe platforma “acţiunea2012” ne-a relatat despre CDU Congresul Diasporei Unioniste ţinut în Palatul Parlamentului din Bucureşti între 3 si 5 aprilie, iar ing. Marius Andrei ne-a prezentat Clubul Naţional Ţărănist Diaspora, care este pe cale de înfiinţare la Düsseldorf.
Am decis sa continuam dialogul nostru la ARO Rumänischer Kulturverein in Frankfurt, Offenbach und Umgebung e. V. pe teme ale trecerii societăţii românesti spre mai multă democraţie şi bunăstare, privind spre viitor cu conştiinţa însuşirii oneste a lecţiilor de patriotism, altruism, principialitate şi generozitate, oferite în trecut de marii regi ai României şi de marii oameni politici care li s-au subordonat cu credinţă.
Dr. Mirel Giurgiu, Kehl
Dr. Mirel Giurgiu este de profesie medic stomatolog, iar la această ora pensionar, cu începere din 2012.
Dr. Giurgiu a venit în Germania în toamna anului 1984, stabilindu-se la început în Homburg /Saar apoi în Frankenthal/Rheinland-Pfalz. A activat vreme de 15 ani împreună cu soţia, Mariana Silaghi Giurgiu, ca membru activ în cadrul Asociaţiei Culturale Româno-Germane Al. I. Cuza din Heidelberg.
Din anul 2012 locuieşte în oraşul Kehl din landul Baden-Würtemberg, oraş de frontieră cu Franţa. Este membru activ al „Institutului şi Bibliotecii Române” din Freiburg şi continuă să scrie şi să publice eseuri, proză şi poezie în reviste literare din România: „Familia Română”, „Nord Literar”, etc.