Sari la conținut

Român inconștient: S-a agățat de un tren german care circula cu 160 de kilometri la oră, după ce acesta plecase fără el

03/10/2017 16:37 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:12

Un român în vârstă de 59 de ani, Ghiță I., a supravieţuit unei călătorii agăţat de articulaţiile de cauciuc dintre vagoanele unui tren german de mare viteză, care circula cu 160 de kilometri pe oră, potrivit BBC.com.

Compania germană de căi ferate, Deustche Bahn, a informat că bărbatul a decis să se agaţe de exterior trenului după ce expresul Bielefeld – Hanovra de joi, 28 septembrie, s-a pus în mişcare, în timp ce bagajele sale se aflau în vagon.

Bărbatul s-a agăţat de articulaţia din cauciuc care conectează două vagoane şi a stat cu picioarele pe o bucata foarte îngustă de metal.

Angajaţii căilor ferate au anunţat mecanicul trenului, care a redus ulterior viteza şi a oprit într-o staţie aflată la 25 de kilometri de gara în care bărbatul se agăţase de vagoane. Românul nu a fost rănit. Acesta şi-a continuat apoi călătoria spre Hanovra cu acelaşi tren.

„Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, ar trebui să mulţumească personalului căilor ferate pentru faptul că este încă în viaţă“, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.  Potrivit BBC, nu este clar dacă autorităţile îl vor acuza de vreo infracţiune.

Viteză excesivă, doi români morți într-un accident rutier pe o autostradă din Germania