Sari la conținut

Bărbat din Germania, inculpat pentru furtul datelor personale a 3,7 milioane de utilizatori online

10/04/2018 17:40 - ACTUALIZAT 21/06/2023 09:57

Un bărbat din landul estic german Turingia a fost inculpat pentru furt şi falsificare de date în legătură cu folosirea ilegală a datelor personale a 3,7 milioane de utilizatori de internet, a comunicat miercuri biroul procurorului din oraşul Muehlhausen, transmite dpa, citată de Agerpres.

Suspectul, în vârstă de 32 de ani, se află în arest preventiv şi va fi judecat de un tribunal din Meiningen, la o dată ce urmează a fi stabilită, a indicat sursa citată.

Bărbatul este acuzat că a folosit un soft iranian pentru a fura date – printre care adrese de e-mail, parole, adrese de domiciliu şi date bancare – de la un număr de 227 de retaileri online între decembrie 2014 şi aprilie 2016.

El mai este suspectat că a trimis 6,85 milioane de e-mailuri înşelătoare la respectivele adrese pentru a obţine ilegal încă 15.100 de seturi de date.

Potrivit procurorilor, bărbatul a vândut unele din date pe darknet, o parte a internetului care poate fi accesată doar cu instrumente de anonimitate şi este folosită adesea pentru activităţi ilegale.

Cetățean german, stors de bani de către un hacker din România. I se putea întâmpla oricui