Sari la conținut

Taxa de autostradă din Germania, reclamată la Curtea de Justiţie a UE și de Olanda: ”Discriminează șoferii străini”

15/12/2017 13:01 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:30

Olanda va trage la răspundere Germania, în instanţă, pentru controversatul proiect ce prevede introducerea unei taxe de autostradă pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile germane. Este a doua ţară care reclamă această taxă, după ce Austria a dat startul, în octombrie.

Planificat să înceapă la 1 ianuarie 2019, noul sistem de taxare introduce diferite tipuri de taxe, care vor varia în funcţie de criteriile de mediu. Astfel, autoturismele care poluează mai puţin vor plăti o taxă mai mică.

Taxa se va aplica autoturismelor înregistrate în străinătate care utilizează autostrăzile germane, nivelul maxim putând ajunge până la 130 de euro (116,5 lire sterline) pe an. Şoferii germani vor fi şi ei taxaţi, însă vor putea recupera costurile prin deduceri fiscale.

„Încalcă dreptul la libera circulaţie”

Guvernul olandez precizează că introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe autostrăzile din Germania este discriminatorie, încălcând dreptul fundamental la libera circulaţie.

Aşadar, „Olanda se va alătura Austriei într-o cerere de intervenţie împotriva Germaniei la Curtea Europeană de Justiţie”, a declarat ministrul olandez al infrastructurii, Cora van Nieuwenhuizen, într-o scrisoare către parlament.

Ministrul a adăugat că plângerea olandeză va fi depusă la începutul noului an, dar că o decizie a instanţei nu este aşteptată înainte de implementare, în 2019.

Recent, Comisia Europeană a arătat că este pregătită de mediere, după ce şi Austria a decis să sesizeze CEJ din cauza acestei legi.

Parlamentul Germaniei a aprobat, în martie, o lege controversată de a impune taxe pe drumurile sale, în ciuda furiei venite din partea ţărilor vecine, care declară că le discriminează conducătorii auto.

Noile taxe vor afecta în mod special Ţările de Jos, care au o frontieră de 500 de kilometri cu Germania şi care estimează că în jur de 22 de milioane de călătorii transfrontaliere sunt efectuate anual de maşini cu numere olandeze, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Raportul celui mai important consultant european Ecorys, comandat de guvernul olandez, arată că taxele planificate vor costa şoferii olandezi între 60 şi 100 de milioane de euro pe an.

Ce taxe vor fi aplicate

Preţurile, în funcţie de mărime şi standardele de mediu, vor varia între 67 de euro şi 130 de euro pe an, proprietarii vehiculelor pe benzină urmând să plătească mai puţin decât cei ai vehiculelor diesel, ca şi cei de automobile Euro 6.

Şoferii străini vor mai avea opţiunea  de a plăti taxe de drum pe perioade scurte, fie pe 10 zile fie pe două luni, care vor costa între 2,5 euro şi 50 de euro. Taxele vor fi plătite electronic şi verificate prin sondaj.

În schimb, automobiliştii germani vor beneficia de reduceri ale impozitelor auto, în timp ce motocicliştii, automobilele electrice şi maşinile folosite de persoanele cu dizabilităţi şi ambulanţele vor fi exceptate de la taxa de drum.

Taxa de autostradă numai pentru străini „nu este discriminatorie”, Comisia Europeană de acord cu Germania