Sari la conținut

Situaţie critică în ţară, operaţiile şi internările au fost amânate: „Murim cu zile”

07/10/2021 05:43 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:46

Situaţie critică în spitalele din ţară. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că timp de o lună în România vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale din cauza crizei Covid. Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când guvernul ia o asemenea decizie.

Miercuri a fost cea mai neagră zi a pandemiei în România: 331 de oameni au murit de COVID-19 în 24 de ore. Nu mai sunt paturi libere la terapie intensivă, iar oficialii au decis ca toate operaţiile care nu sunt urgente să se amâne pentru a trimite medicii în spitale COVID. Mai mult, autorităţile cer ţărilor europene să ne trimită aparate de oxigen şi un medicament pentru bolnavii cu forme grave.

Foarte rău mă simt! De azi dimineaţă sunt aici, de la ora 7 şi ceva. Am muncit atâţia ani pe şantier şi acum îşi bat joc de mine”. E strigătul de disperare al unui pacient din Buzău care a aşteaptat timp de şase ore să afle dacă va fi internat sau nu în Capitală, după oficialii au anunţat că operaţiile şi tratamentele care nu sunt urgente sunt suspendate o lună. 

„Operaţiile la pacienţi cronici sunt în jur de 75, 80%. O să scoatem, până la noi ordine, pacienţii care nu necesită o intervenţie imediată”, a declarat Victor Strâmbu, manager la Spitalul Carola Davila, pentru Observator News.

Pacienţii care au urgenţe, gravidele, bolnavii de cancer sau cei care fac dializă vor putea merge în continuare la spital pentru investigaţii, tratament sau operaţii. 

Vaccinul Pfizer, eficient cel puțin șase luni împotriva riscurilor de spitalizare asociate Covid-19 şi contra tuturor variantelor virusului

„Murim cu zile”, spune un alt pacient. Un pacient infectat cu HIV care are nevoie de o endoscopie digestivă nu reuşeşte să se programeze nicăieri. „Ni s-a spus că nu reprezintă o urgenţă, că spitalele sunt doar pentru pacienţi cu COVID”, a declarat Daniel Scoarţă, preşedintele asociaţiei pacienţilor din Galaţi. 

„80 şi ceva la sută din pacienţii cunoscuţi pe ţară cu afecţiuni oncologice în 2019 au murit. Eu le spuneam la astea morţi colaterale… O să fie cu mult mai multe”, a declarat Paul Ichim, medic chirurg şef la Spitalul Judeţean din Galaţi.

Guvernul cere ajutorul UE prin Mecanismul de Protecție Civilă

România cere ajutor european pentru a primit concentratoare de oxigen şi un medicament vital in tratamentul covid-Tocilizumab. Producătorul cu care avem contract a anunțat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului anului iar stocurile ne mai ajung pentru 2, 3 săptămâni. „Nu e un medicament nou, îl foloseam în artrita reumatoidă şi s-a dovedit că este mai mult decât eficient în cazul COVID”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecţionist.

Nu mai există niciun loc liber la ATI nici în Capitală nici în restul ţării. Unităţile de primiti urgenţe sunt sufocate. În jur de 1700 de bolnavi aşteaptă acum să se elibereze un loc.