Sari la conținut

Formularul digital de intrare în România, bătaie de cap pentru şoferii de camion: „Patru amenzi într-o lună!”

29/01/2022 17:08 - ACTUALIZAT 29/01/2022 17:08

Formularul digital de intrare în România, bătaie de cap pentru şoferii de camion. Formularul digital de intrare în România, Passenger Locator Form (PLF) creează probleme mai multor categorii de anajaţi care trec frecvent graniţa, printre care şi șoferii de camion. Amenzile pentru necompletarea formularului în cazul lor au fost de 2.000 de lei. Parlamentarii din Opoziție cer anularea formularului care a dus la amendarea a mii de români.

Din 20 decembrie 2021, toate persoanele care intră în România rebuie să completeze formularul digital de intrare in Romania (PLF). Îl puteţi completa AICI.

Formularul se completează individual, în format digital, de către fiecare persoană care intră pe teritoriul României, iar persoanelor care se prezintă în punctele de trecere a frontierei fără să dețină un formular le revine obligația de a completa formularul în maxim 24 de ore de la intrarea în țară, sub sancțiunea amenzii de la 2.000 – 3.000 lei.

Formularul digital de intrare în România. Şoferii de camion, amendaţi de mai multe ori

Ordonanța de urgență 129 din 15 decembrie 2021 nu prevede excepții, fiecare cetățean care intră în țară trebuie să completeze acest formular în termen de 24 de ore de la trecerea punctului de frontieră.

Aceasta înseamnă că inclusiv şoferii de camion care nu completează formularul pentru pasageri poate fi amendat ori de câte ori intră în țară.

„Un șofer de la firmă a plătit patru amenzi într-o lună pentru necompletarea PLF-ului. Nu am fost anunțați de introducerea acestui nou formular. Firmele de transport nu au primit nicio înștiințare. Vameșii ne-au spus că șoferii de autocamioane nu trebuie să completeze datele. Toți au primit amenzi. Știu personal 50 de șoferi amendați”, a declarat patronul unei firme de transport din Slatina, Olt.

„Când am intrat în țară și i-am zis polițistului de frontieră ce am pățit, mi-a răspuns scurt: ‘Nu sunt plătit să te informez pe tine’”, a declarat alt șofer, conform Europa Liberă.

Şi personalul de pe avioane se confruntă cu aceeaşi problemă. „Multor colegi le-au venit amenzi prin poștă pentru că nu au completat PLF-urile de intrare în țară. Și nu știe nimeni, cum să procedăm, ce sa completăm, ce scriem în ele. Avem și câte două curse pe zi, Budapesta și Chișinău, de exemplu. Ce scriem acolo?

E un haos. De la Poliția de Frontieră ni s-a spus că nu se ia în considerare PLF-ul completat cu România ca țara din care se pleacă. Apare căsuța roșie în sistem, roșu fiind sinonim cu amenda obligatorie. Culmea e ca noi nu coborâm din avion, nu trecem de punctul de verificare a pașapoartelor, deci practic, nu părăsim țara”, a declarat pentru Europa Liberă o stewardesă de la Tarom.

Parlamentarii din Opoziție cer anularea formularului

Deputați USR Stelian Ion și Silviu Dehelean au depus un proiect de lege la Camera Deputaților. Acesta vizează anularea amenzilor, restituirea amenzilor plătite în 30 de zile și păstrarea datelor înregistrate pentru 6 luni.

„Sunt persoane care au fost amendate și de cinci ori pentru necompletarea formularului digital la intrarea în țară. Astfel, conform informațiilor publice aproape 50.000 de persoane care au intrat în România între 25 decembrie şi 8 ianuarie au fost amendate, în total, cu 129 de milioane de lei, pentru că nu au completat acest formular. Peste 13.000 dintre amenzi au fost primite doar în Bucureşti”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.