Sari la conținut

Vrei să studiezi în Germania? Landul Bavaria acordă burse cu o durată de un an

27/09/2017 13:38 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:18

Land-ul Bavaria acordă în anul universitar 2018/19 burse cu o durată de un an absolvenților proveniți din România, Bulgaria, Croația, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Ucraina și Ungaria.

Bursa este destinată finanțării unui program de studii postuniversitare (de exemplu studii de master) sau la promovarea în una dintre instituțiile de învățământ superior de stat, respectiv susținute de către stat din Bavaria. Bursa se acordă inițial pe un an și poate fi prelungită, la cerere, de maxim două ori (la maxim trei ani). Cuantumul lunar al bursei se ridică la 735,00 euro. Prin acest program este posibilă și finanțarea unui an de cercetare în Bavaria, ca parte a unui program de studiu desfăşurat în țara de origine.

Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul web www.bayhost.de. Termenul limită de depunere a dosarelor este 1 decembrie 2017 (data primirii).

Clasamentul celor mai bune 10 ţări pentru studii universitare: Pe ce loc e Germania