Sari la conținut

Doriți să trăiți o viață mai lungă? Mutați-vă în sudul Germaniei

21/07/2020 12:47 - ACTUALIZAT 21/07/2020 12:49

Un nou studiu arată că oamenii din landurile sudice Bavaria și Baden-Württemberg au o speranță de viață deosebit de lungă.

Bavaria pare să aibă parte de tot norocul: munți și lacuri frumoase, bere grozavă și, după cum arată un nou studiu, locuitorii săi trăiesc mai mult.

Cercetările realizate de Max Planck Institute din Rostock au analizat speranța de viață în 402 de districte din Germania.

O comparație a demonstrat în mod clar diferențele dintre nord și sud. De exemplu, un bărbat care locuiește în landul Bremen se poate aștepta să trăiască până la vârsta de 75,8 ani. La München, bărbații trăiesc cu cinci ani mai mult, cu o speranță de viață de 81,2.

O comparație a femeilor a arătat, de asemenea, că oamenii care îmbătrânesc în umbra Alpilor au viață mai lungă.

În Starnberg, un oraș bogat situat la sud de München, femeile trăiesc în medie de 85,7 ani. Cu patru ani mai mult decât cele din Salzlandkreis, landul Saxonia-Anhalt.

Studiul a constatat că speranța de viață este mai scăzută în landurile din fosta Germanie de Est și în regiunea Ruhr, două zone în care există anumite concentrații de sărăcie.

„Analizele exploratorii arată că veniturile medii, densitatea populației și numărul de medici la 100.000 de locuitori nu se corelează foarte puternic cu speranța de viață la nivel de district”, arată raportul.

În schimb, s-a găsit o corelație între dependența față de ajutoare sociale și speranța scăzută de viață. Cercetătorii spun că acest lucru indică o legătură între sărăcie și speranța de viață mai scurtă.

De asemenea, cercetătorii susțin că guvernul ar trebui să fie concentrat pe îmbunătățirea tratamentului medical în zonele cele mai sărace ale țării, ca mijloc de reducere a decalajului.

În general, Germania are o speranță de viață de 83,3 ani pentru femei și 78,5 pentru bărbați, situându-se pe locul 30 în lume.