Sari la conținut

UJRP s-a îmbogățit cu un nou membru: Nando Mario Varga, directorul agenției de știri Anima News din Israel

26/03/2017 22:12 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:29

Viena, 26 martie 2017 – Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni s-a îmbogățit cu un nou membru: Nando Mario Varga, directorul agenției de știri Anima News din Israel. Aderarea sa la UJRP va aduce un plus de valoare și forță mediatică organizației, în realizarea scopurilor acesteia.

Nando Mario Varga

Nando Mario Varga, jurnalist israelian originar din România, PDG al Agenției de știri online “Anima News”, s-a stabilit în 1992 în Israel, desfășurând o amplă activitate jurnalistică, fiind printre altele, redactorul șef, timp de peste 18 ani, al celei mai renumite publicații israeliene în limba română “Viața Noastră”, corespondent al BBC în limba română, până la închiderea postului, colaborator al publicației “Revista 22”, a postului de radio România Internațional, al fostului cotidian “Ziua”, etc. Actualmente este redactor la săptămânalul israelian în limba română “Jurnalul săptămânii”.

În urmă cu peste 8 ani, când era și corespondent de război în Israel pentru Antena 1, a realizat lipsa de știri concrete și reale din Israel și Orientul Mijlociu, cu care se confrunta mass media din România. Drept pentru care a decis să înființez Agenția de știri online Anima News, care de atunci și până acum, bucurându-se de mii de citititori zilnic, continuă să fie unica sursă de știri zilnice online din această frământată regiune a globului.

Principalul scop al “ANIMA NEWS” este, în primul rând, prezentarea unei imagini reale, corecte și netrunchiate a situației cotidiene din Israel și Orientul Mijlociu în paralel cu întărirea relațiilor culturale, de afaceri și turism dintre Israel și țări arabe vecine, precum și cu românii de pretutindeni.

Agenția de știri “ANIMA NEWS” a fost creată tocmai în scopul facilitării contactului tuturor vorbitorilor de limba română de pe glob cu realitățile Orientului Mijlociu, una dintre cele mai interesante dar și mai tensionate regiuni de pe mapamond.

Site-ul dispune și de un post de radio online.

ANIMA NEWS nu este afiliată nici unui curent sau grupări politice și nici nu face politica vreunui stat, ideologii sau grupări.

ANIMA NEWS are un singur “stăpân” – ADEVĂRUL – în numele căruia acționează și pentru evidențierea căruia militează.

Site-ul ANIMA NEWS poate fi accesat la adresa: http://www.animanews.org

Știrile ANIMA NEWS pot fi urmărite de asemenea și pe Facebook, pe conturile: https://www.facebook.com/nando.m.varga și https://www.facebook.com/animanews.agentiedestiri

Bun venit noului membru în Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, Nando Mario Varga!

Apelul UJRP: SOS presa românească, hoţii nu pot fi paznici ai democraţiei

Scrisoare deschisă a UJRP: ”Domnule preşedinte, ascultaţi şi vocea Diasporei”