Milioane de permise de conducere trebuie preschimbate în Germania, iată cine e vizat

Permisele de conducere GermaniaPermise de conducere preschimbate Germania* Din cauza unei noi Directive UE, 43 de milioane de șoferi din Germania sunt nevoiți să treacă pe la biroul permise.

Sunt vizate toate permisele de conducere eliberate înainte de 19 ianuarie 2013 care trebuie preschimbate, eșalonat, până la 19 ianuarie 2033 . 

Autoritățile vor să se asigure că toate permisele de conducere din țările UE primesc un model uniform care, în special, îndeplinește cerințele actuale de combatere a contrafacerii.

Potrivit Auto Club Europa (ACE), schimbarea vizează aproximativ 43 de milioane de șoferi din Germania . 

Vechiul permis de conducere pe hârtie gri sau roz va dispărea, iar noul va avea formatul unui card de credit.

Permise de conducere preschimbate, cine și când reînnoiește

În prezent este în curs de desfășurare campania pentru persoanele născute între 1953 și 1958. Termenul limită de 19 ianuarie 2022 a fost prelungit până pe 19 iulie 2022, din cauza pandemiei.

Următorul termen limită este 19 ianuarie 2023 – până atunci, toți cei născuți între 1959 și 1964 trebuie să-și fi schimbat vechiul permis de conducere pe hârtie.

Deținătorii de permis de conducere născuți înainte de 1953 trebuie să-și schimbe permisul de conducere până la 19 ianuarie 2033, indiferent de anul în care a fost eliberat.

Două lucruri sunt importante pentru a înțelege în care etapă de preschimbare vă încadrați: anul nașterii și data eliberării permisului actual. 

Iată tabelele unde puteți verifica termenul limită pe care să îl respectați:

„Este recomandabil să faceți imediat programare, și să nu așteptați prea mult timp „ , spune Tobias Liebhardt de la departamentul de transporturi.

În viitor, permisele de conducere ar trebui să fie mai dificil de falsificat și uniforme în întreaga UE. 

În plus, toate permisele de conducere ar trebui înregistrate într-o bază de date pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare, potrivit morgenpost.de.

Următorul termen după cel acum prelungit este pentru cei născuți între 1953 și 1958 și este 19 ianuarie 2023.

Amendă de 10 euro

Noilor reguli decise de UE se supun toate permisele de conducere eliberate până în 18 ianuarie 2013.

NU se preschimbă permisele de conducere eliberate după 19 ianuarie 2013, deoarece acestea sunt deja conforme cu noile cerințe UE.

Potrivit autorităților germane, vechiul permis de conducere, ca format, nu va mai fi valabil după expirarea acestor termene.

Există și o amendă de avertisment în valoare de zece euro. Cu toate acestea, permisul de conducere în sine rămâne neschimbat. Prin urmare, nu este necesar un nou test pentru permisul de conducere.

Programările se fac online sau prin telefon. Se percepe o taxă de 25,30 euro.

Vechiul permis de conducere poate fi păstrat doar ca amintire, pentru că nu va mai fi valabil.

Citește și: Permisele de conducere românești NU sunt valabile în Germania, dacă sunt obținute după șase luni de rezidență în această țară

Surse: zollernalbkreis.de, morgenpost.de, ziarulromanesc.de