Sari la conținut

Strivit de un palet în timp ce făcea cumpărături. Românul se întorsese din Germania pentru a-și petrece sărbătorile cu familia

29/12/2017 12:54 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:46

Un bărbat de 52 de ani, din oraşul gorjean Motru, a murit miercuri, 27 decembrie, la Craiova după ce a suferit un accident într-un supermarket. Raul Ciobanu se afla la cumpărături, când un palet încărcat cu telefoane mobile şi tablete i-a căzut în cap din cauză că un angajat al magazinului a manevrat greşit un motostivuitor. La faţa locului a fost solicitată imediat o ambulanţă SMURD, care i-a acordat primul ajutor bărbatului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, victima a fost conştientă la sosirea medicilor şi chiar a vorbit cu aceştia. Bărbatul a fost apoi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, cu răni la nivelul capului, toracelui şi picioarelor. „După câteva ore de când a fost dus la spital, în jurul orei 17.40, bărbatul a decedat. Iniţial fusese deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, apoi s-a făcut încadrarea la ucidere din culpă“, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa venise din Germania, acolo unde muncea de 9 ani, pentru a-şi petrece sărbătorile acasă. “Eu am rămas  în maşină şi el a fost să facă cumpărături. Am văzut că nu mai vine şi am intrat. L-am găsit jos plin de sânge. Am angajat un avocat acum. Mi-au omorât bărbatul. A venit 2000 de km din Germania cu autocarul să nu păţească ceva, şi l-au omorât ăştia. Nu a venit cu maşina de teamă”, a declarat Corina Ciobanu, soţia. „Mi-au omorât soarele. Cum este posibil să intri în magazine și să mori? Ce mă fac? Nu ştiu să trăiesc fără el“, a mai spus femeia

Primarul oraşului Motru a aflat de nenorocire şi a spus că stă la dispoziţia familiei dacă are nevoie de ajutor. „Din informaţiile pe care le am, bărbatul care a murit locuia cu soţia, iar cei doi nu au copii. Îmi pare nespus de rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Până acum familia nu a solicitat nici un ajutor din partea noastră, însă noi le stăm la dispoziţie pentru lucrurile care ţin de primărie“, a declarat primarul.

Şi reprezentanţii hipermarketului din Craiova au transmis că vor fi alături de familia victimei. „Selgros Cash & Carry își exprimă regretul profund pentru pierderea unei vieți omenești. Este și va fi alături de familia victimei și va face tot ce îi stă în putere pentru a o ajuta. De asemenea, reprezentanții Selgros Cash & Carry colaborează cu organele de anchetă abilitate pentru elucidarea condițiilor în care s-a produs tragedia“, a declarat directorul de Comunicare și Dezvoltare Organizațională al hipermarketului, scrie Gazeta de Sud.

Tragediile Diasporei: A căzut în gol de la 60 de metri, român de 29 de ani mort la muncă într-un parc eolian din Germania