Sari la conținut

Rețea de proxeneți, destructurată de anchetatori. Tinerelor li se spunea că se lucrează ca în familie

17/04/2018 13:34 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:46

Membrii grupării au fost arestaţi şi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui  grup infracţional organizat, trafic de persoane şi complicitate la trafic de persoane.

Poliţiştii din Braşov, Bucureşti, Craiova şi Târgu Mureş au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile suspecţilor unde au găsit sume mari de bani şi bijuterii. Reţeaua era condusă de două femei care au reuşit să convingă cu ajutorul complicilor lor mai multe tinere să neargă în Germania şi să se prostitueze.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017 inculpatele Papa Ioana, Brînzelea Ramona şi  suspectul C. C. au constituit un grup infracţional organizat la care ulterior au aderat inculpaţii Soare Ionuţ Marian, Papa Cristian Adrian Mario, Rîciu Daniel precum şi alţi suspecţi, care a avut ca scop săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. S-a reţinut că inculpata Papa Ioana, direct sau prin intermediari, a racolat tinere pe care, ulterior,  inculpata Brînzelea Ramona şi suspectul C. C. le transportau în Germania, în zona oraşului Dortmund, unde în cadrul cluburilor din zonă, acestea practicau prostituţia sub directa coordonare şi supraveghere a membrilor grupului infracţional.

Tinerele erau de multe ori păcălite. Li se spunea că se lucrează ca în familie şi că vor păstra banii câştigaţi. În schimb aceştia erau împărţiţi între membrii reţelei.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că  o parte dintre persoanele de sex feminin care practicau prostituţia în beneficiul grupului au fost recrutate şi exploatate prin inducere în eroare, făptuitorii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora. Astfel, membrii grupului încercau să le inducă tinerelor recrutate sentimentul că fac parte dintr-o familie şi că ceea ce câştigă din practicarea prostituţiei se cuvine „familiei”, suspectul C. C.  fiind „tatăl”, iar inculpata Brînzelea Ramona „mama”.

De asemenea, inculpaţii Soare Ionuţ Marian şi Papa Cristian Adrian Mario, sub coordonarea inculpatei Papa Ioana, au recrutat mai multe tinere prin metoda „lover boy”, inculpaţii locuind împreună  cu acestea pe teritoriul Germaniei, în apartamentul închiriat de către inculpata Brînzelea Ramona. Astfel, inculpaţii Soare Ionuţ Marian şi Papa Cristian Adrian Mario primeau un procent de 50%  din sumele obţinute de către tinere din  practicarea prostituţiei, iar restul de 50% revenea  inculpatei Brînzelea Ramona şi suspectului C. C.“, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Cu ocazia celor două percheziţii efectuate pe raza municipiului Bucureşti au fost indisponibilizaţi aproximativ 44.900 de euro, 300 g. de aur, două autoturisme şi mai multe înscrisuri. Cei şase inculpaţi au fost reţinuţi, iar ulterior Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

O româncă a fugit de două ori din mâinile proxeneților: „M-am trezit în Germania, închisă într-un subsol”