in

Cinci migranți s-au ascuns în canapele pentru a ajunge ilegal în Germania

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat cinci cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în canapelele transportate cu un microbuz de un șofer turc.

În data de  13 ianuarie 2019, la ora 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean turc la volanul unui microbuz, marca Iveco. Şoferul transporta canapele din Bulgaria, în Germania.

În baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Astfel, în compartimentul marfă al microbuzului, au fost descoperite ascunse, în spaţii special amenajate în interiorul canapelelor, cinci persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei cetăţeni irakieni şi doi cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, care au declarat că intenționau să ajungă astfel într-un stat din vestul Europei.

La cercetări, șoferul a declarat că a fost rugat de un prieten să transporte canapelele în Germania și a susţinut că nu ştia de persoanele ascunse în microbuz.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, migranţii şi șoferul turc au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Șofer român, anchetat penal în Germania pentru trafic de migranți

COD VIOLET de vreme rea în Germania. Ninsoarea și viscolul fac ravagii

Femeie gravidă, înjunghiată de un azilant în Germania. Copilul nenăscut a murit