Sari la conținut

Ascunși printre portocale, mai mulți migranți au încercat să ajungă ilegal în Germania – VIDEO

15/03/2021 12:42 - ACTUALIZAT 15/03/2021 13:10

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat patru cetățeni din Afganistan și unul din Iran care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul marfă al unui autocamion încărcat cu portocale.

Sâmbătă, 13 martie, în jurul orei 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean polonez, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, portocale din Grecia pentru o societate comercială din Polonia.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse, în compartimentul marfă, cinci persoane. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că patru dintre persoanele depistate sunt cetățeni afgani, iar cealaltă persoană provine din Iran.

4.000 de euro, confiscați unui bărbat care a muncit ilegal în Germania folosind un buletin românesc fals

Cei în cauză au declarat faptul că au beneficiat de  sprijinul unui cetățean pakistanez, pe care l-au cunoscut în Salonic-Grecia, pentru a urca în remorca ansamblului rutier, căruia i-au plătit fiecare suma de 2.000 de euro. Cele cinci persoane intenționau să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acestea au fost preluate de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.