Sari la conținut

Poveste din Pădurea Neagră: Nicu Blaga nu ştia limba germană, dar ştia limba palmelor bătătorite de muncă

27/10/2014 18:20

Schwarzwald/Pădurea Neagra. Se întinde ca zonă montană împădurită în landul Baden-Württemberg, în sud-vestul Germaniei. Când noi, românii, ne gândim la aceste locuri, ne vin în minte izvorul Dunării şi Baden-Baden. Pentru cei care locuiesc aici dar nu numai, zona aceasta de pădure este un magnet cu o frumuseţe aparte, cu oameni harnici şi pricepuţi, cu mult verde, cânt de păsări şi, da, şi aici, ordine germană. Totul este calculat, îngrijit, satele par muzee în aer liber.

Un astfel de muzeu în aer liber este şi Betra. Un sat ca oricare altul aici, în Pădurea Neagră. Pentru mine însă, de acestă dată, nu satul este centrul de interes ci un român întâlnit, un român ca mulţi, foarte mulţi veniţi în Germania, la muncă. Venit nu de ieri şi nici din ianuarie 2014. Venit aici cu 8 ani în urmă.

Limba muncii

Nicu Blaga, 52 de ani, este din Lugoj, judeţul Timiş. Şi-a lăsat familia şi gospodăria în urmă, asemeni multor altora şi a venit. Cu palmele goale, dar hotărât. Cu inima strânsă, dar cu speranţa în mai bine. Nu a ştiut ce îl aşteaptă. Şi-a încercat norocul. Nu a cunoscut nici limba germană. Dar a cunoscut limba palmelor bătătorite de muncă. Şi germanii nu numai că l-au apreciat, dar l-au şi acceptat în familie.

Primele 6 luni din cei 8 ani au reprezentat “testul” prin contract de muncă. Ferma întinsă pe cele 200 de hectare are ca obiect principal creşterea vacilor, cuprinzând în jur de 200-300 de capete. Pentru aceasta există terenuri cultivate cu porumb pe care Nicu şi şeful lui, alături de familia acestuia le treieră, le seamănă, le recoltează, le depozitează, ş.a.m.d.

Nu există alţi angajaţi în afara lui. Trei-patru luni le petrece în România, unde deasemenea are o mică fermă împreună cu propria-i familie. Munceşte acolo o perioadă, cu porcii, găinile şi ce mai este prin ogradă, se asigură că ai casei au ce le trebuie, apoi vine şi continuă munca la germani.

Când este el plecat în România, şeful are colaboratori, are prieteni care îl ajută, în fapt e normal ca să se ajute unii pe alţii la nevoie.

„În România nu se poate trăi din agricultură, pierderile sunt mai mari decât câştigul.”

Investiţiile de acasă

Acasă, dacă vrei să faci o investiţie în agricultură, ne spune Nea Nicu, nu ai siguranţă pe bănci, dobânzile sunt mari, ai nesiguranţa investiţiei . Mai este neâncrederea în politicieni, faptul că materialele acolo sunt scumpe, îngrăşămintele, benzina (cu jind subliniază că în Germania după cunoştinţele lui, jumătate este subvenţionată de stat).

Din suprafaţa de 10 hectare, nu-şi permite să folosească pentru producţie mai mult de 2, maxim 3, strictul necesar pentru nevoile proprii, deoarece combustibilul este nevoit să-l cumpere de la PECO, nefiind diferenţe între acesta şi ce se foloseşte pentru automobile.

Şi acasă oamenii se ajută între ei, unii au utilaje, sunt plătiţi şi, două- trei săptămâni, alături de alţi prieteni, îşi face treaba ca să poată pleca.

Concluzia: în România nu se poate trăi din agricultură, pierderile sunt mai mari decât câştigul. La subvenţiile date, nu ajunge oricine, ne spune cu tristeţe în glas, sunt prea multe condiţii de îndeplinit. „Noi ăştia mai mici, de jos, care avem 5 – 10 hectare trebuie să lucrăm terenurile pe banii nostri”, preţurile pe recoltă sunt mici iar pe asigurări nu se poate pune bază, nu poţi fi sigur că îţi recuperezi banii.

În Germania mare parte din muncă este automatizată, apoi sunt ingineri specialişti cu care fermierul se consultă în privinţa îngrijirii culturilor, asta lipseşte în România sau nu îi este lui cunoscut să existe; apoi, o problemă o găseşte şi în faptul că fermierii români, neputând trăi din producţia proprie sunt nevoiţi să facă şi alte munci, pe lângă.

Sfaturile lui Nea Nicu

Nicu Blaga nu este singurul român la fermele din Pădurea Neagră. Aproape la fiecare fermă mai există un “surat”… însă nu toţi vin şi rămân, “nu la toţi le place munca”, unii vin şi după o lună se întorc acasă, aşa cum de altfel gândise că se va întâmpla şi cu el după primele şase luni de Germanie, numai că pe el l-a tras aţa şi a revenit. Să-şi aducă familia aici, da, ar putea… dar gospodăria de acasă e sfântă. Casa şi grădina şi animalele nu le poate lăsa.

Sfatul lui Nea Nicu: „Românii când pleacă de acasă trebuie să ştie unde ajung, trebuie să ştie ce condiţii de muncă şi viaţă li se oferă”. Au fost multe cazuri când români au venit în Germania cu gândul de a munci şi strânge bani dar s-au lovit de probleme: nu aveau condiţii de dormit, de spălat, nu aveau hrana asigurată şi au plecat înapoi fără mari realizări, mai mult, cu banii cheltuiţi pe drum.

„Atenţie români prin cine veniţi şi cum, sunt tot felul de intermediari care promit de acasă că totul e bine dar se dovedeşte în final a fi cu totul altceva.” Germanul „trebuie să te vadă că eşti serios, că îţi cauţi mereu de lucru, că nu te ocupi cu prostii, cu furatul sau că încerci să îi fentezi la lucru; dacă sunt probleme aşteaptă să le spui în faţă. Când e de lucru e de lucru, când sunt probleme trebuiesc discutate, înţelegere există întotdeauna dacă este şi bunăvoinţă de ambele părţi, să nu fie stress, să nu fie nervi”… şi ei sunt curioşi să cunoască şi oamenii şi familia celor care le intră în ogradă, în casă. Se pot lega prietenii sau ca în cazul lui, sa fie considerat “din familie”.

Nicu Blaga crede ca avut noroc. Iar eu aş concluziona: este nevoie de forţă de muncă în Germania, de oameni harnici, cinstiţi, deschişi, corecţi. Ei vor fi întotdeauna bine primiţi de şvabii despre care se spune că sunt reci. Dar se mai spune că, dacă i-ai câştigat unui şvab încrederea, l-ai câştigat pe viaţă.

Daiana Matieş, Stuttgart