Sari la conținut

Un candidat PMP din diaspora A VIOLAT secretul votului prin corespondență

17/11/2016 12:38 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:35

UPDATE Viorel Badea, candidat PNL la Senat în străinătate, ne-a declarat că incidentul este foarte grav:

«După părerea mea, este foarte grav. Votul este și trebuie să rămână secret. Este ca și cum mi-aș fotografia buletinul de vot în cabina de vot și apoi l-aș arăta candidatului… Secretul votului este apanajul unui alegator educat și responsabil, iar candidatul trebuie să se bată ca secretul votului să devină o condiție sine qua non a acțiunii sale politice»

Una din principalele critici aduse votului prin corespondență a fost faptul că nu asigură secretul votului.

Și iată un candidat din diaspora al Partidului Mișcarea Populară, Constantin Codreanu, cap de listă la Camera Deputaților. Codreanu, român din Republica Moldova, președintele Blocului Unității Naționale, se laudă pe pagina sa de Facebook că a văzut voturi prin corespondență, dar că nu poate arăta imagini, pentru că nu ar fi legal!

votcodreanu

Este un autodenunț? se întreabă un cititor care ne-a sesizat ilegalitatea comisă de Codreanu:

«Prima dovada ca votul prin corespondenta este neconstitutional pentru ca nu mentine caracterul secret al votului!!!

Prima incalcare a legii privind votul prin corespondenta din Romania apartine candidatului PMP Constantin Codreanu care publica pe Facebook in data de 16.11.2016 ora 22 urmatoarele :

Constantin Codreanu

Nu pot să vă arăt imagini cu voturile pe care le-am primit deja din partea cetățenilor români care au votat prin corespondență la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Nu ar fi nici corect, nici legal.

Le mulțumesc tuturor! E un sentiment incredibil să vezi că oamenii au încredere în tine.  🙂 Îi asigur că nu vor regreta faptul că m-au votat!

Pot, totuși, să vă arăt o imagine pe care am primit-o cu un vot din 13 octombrie, secția 325 (Dublin). Comentariile sunt de prisos.

Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență art.3 aliniatul 5 specifica: „Alegătorul are obligaţia, sub sancţiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opţiunii de vot exprimate prin corespondenţă către alte persoane fiind interzisă.”

Bineinteles ca am fost blocat democr atic de domnul Codreanu. Domnule candidat Codreanu Constantin nu sunt platit de nimeni,doar am constatat o posibila incalcare la legii….!!!! Nu meriti sa ne reprezinti!!!!!», ne-a transmis cititorul nostru.

codreanu-vot

Reamintim că problema secretului votului prin corespondență a fost dezbătură și de Curtea Constituțională, după o sesizare a UDMR.

Curtea Constituțională Română a explicat, prin intermediul unei motivări publicate în Monitorul Oficial, că Legea votului prin corespondență trebuie completată de o „conduită a cetățeanului caracterizată de discreția necesară oricărui proces electoral”. Magistrații subliniază că cetățeanul alegător trebuie să conștientizeze singur importanța secretului votului.

În acest caz avem de-a face cu o conduită contrară celei ipotizate de CCR.

I-am solicitat clarificări candidatului Constantin Codreanu, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns.

Sorin Cehan

Primii români din diaspora AU VOTAT DEJA: «Oamenii au trimis deja plicurile înapoi cu opțiunea de vot exprimată»

Cine sunt candidații partidelor care cer voturi în diaspora