Sari la conținut

„Afaceri încheiate la uşa casei” şi contracte încheiate prin scrisoare, e-mail sau pe internet în Germania

28/07/2016 04:40 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:38

Un contract poate fi încheiat şi semnat rapid – uneori prea rapid, în special la uşa casei, pe internet sau la telefon. Pentru astfel de contracte aveţi de aceea, în calitate de consumator, de regulă un drept de revocare legal de 14 zile. Asta înseamnă că puteţi să vă retractaţi declaraţia contractuală. Astfel nu mai sunteţi legat de contract.

Potrivit informațiilor prezentate în broșura Willkommen in Deutschland, nu sunteţi obligat să vă motivaţi revocarea. Pentru a avea însă o dovadă, se recomandă să declaraţi revocarea sub formă de text (adică de ex. prin scrisoare, fax sau e-mail). Dacă apar totuşi probleme, puteţi să vă adresaţi şi la o centrală a consumatorilor (www.verbraucherzentrale.de).

Această reglementare este valabilă în general pentru:

– Înţelegeri care au fost încheiate la locul dumneavoastră de muncă, într-o locuinţă privată, la telefon, pe stradă sau în mijloace de circulaţie

– Contracte (de cumpărare) care au fost încheiate în magazine, dar pentru care aţi fost abordat în prealabil personal şi individual de întreprinzător în afara magazinului

– Contracte (de cumpărare) care au fost încheiate pe internet

– Comenzi din catalog

– Înţelegeri care au fost încheiate prin scrisoare, fax sau e-mail

– Înţelegeri care au fost încheiate în cadrul excursiilor în scop de vânzare

În toate cazurile este valabil: nu semnaţi nimic ce n-aţi înţeles complet. Informaţi-vă înainte de cumpărare dacă şi cum puteţi să revocaţi contractul şi ce excepţii există (de exemplu în cazul rezervărilor la hotel). De regulă aveţi doar 14 zile la dispoziţie pentru a declara revocarea. De aceea nu aşteptaţi prea mult dacă doriţi să revocaţi un contract.

Cumpărături, plăți și protecția consumatorului în Germania

Unde puteți obține mai multe informații:

Pe plan local:

– Centralele consumatorilor din cele 16 landuri federale cu aproximativ 200 de centre de consultanţă pe întreg teritoriul Germaniei

– Oficiul de consultanţă pentru migraţie pentru imigranţi adulţi

– Teste de produse la televizor, pe internet şi în ziare, în special în revista „test” a fundaţiei Controlul mărfurilor

Internet:

– Fundaţia Controlul mărfurilor: www.test.de

– Ministerul federal al justiţiei şi pentru protecţia consumatorilor: www.bmjv.de

– Uniunea federală Centrala consumatorilor e.V. (asociaţia conducă- toare a celor 16 centrale ale consumatorilor din landuri şi a 26 de uniuni orientate spre politica consumatorului): www.vzbv.de

– aid Servicii de informare e. V. (informaţii referitoare la agricultură, alimente şi alimentaţie): www.aid.de

– Societatea germană pentru alimentaţie e. V.: www.dge.de

Materiale informative:

– Broşura informativă „Verbraucherschutz kompakt – guter Rat in Alltagsfragen” (Protecţia consumatorului în rezumat – sfaturi competente pentru problemele de zi cu zi) (disponibilă la www.bundesregierung.de, punctul de meniu „Service/Infomaterial der Bundesregierung”)

Concediul de maternitate și alocaţia pentru părinţi acordate în Germania

Informații și sfaturi gratuite despre stabilirea în Germania – unde le puteți obține

Cinci drepturi de care dispuneţi în Germania dacă vă creşteţi singur/ă copilul