Sari la conținut

Nu mai este loc la terapie intensivă! Bolnavi de Covid din Franța și Belgia, transferați în Germania pentru tratament

03/11/2020 16:48 - ACTUALIZAT 03/11/2020 16:48

Franța „planifică pentru următoarele zile” evacuarea pacienților cu Covid-19 din regiunea Hauts-de-France, din nord, în Germania, precum și în alte regiuni franceze: acest lucru a fost anunțat de președintele Federației franceze a spitalelor, Frédéric Valletoux . În timpul primului val, au existat numeroase transferuri de pacienți în regiunile mai puțin afectate, dar și în Germania, Elveția și Luxemburg.

Din Belgia au fost deja transferați mai mulți pacienţi în stare gravă, dintre care mulţi conectaţi la aparate de ventilaţie, cu elicoptere-ambulanță în zone învecinate din Germania. Autoritățile de la Bruxelles au mari probleme generate valul al doilea al pandemiei de coronavirus, potrivit Agerpres.

Operatorul elicopterului îl transportă pe fiecare bolnav de COVID-19 într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi.

Ambulanţele au început să-i transporte pe pacienţi în Germania săptămâna trecută şi până acum au fost transferaţi 15 bolnavi. Elicoptere-ambulanţă au început marţi să transfere pacienţi la distanţe mai mari pe teritoriul Germaniei.

”În timpul primului val, Germania a avut peste 230 de pacienţi din Italia, Franţa şi Ţările de Jos. Acum, ne-am extins ajutorul către Belgia”, a declarat Martin Kotthaus ambasadorul german din Belgia.

”Însă, în viitor este posibil ca germani să trebuiască să fie aduşi în Belgia”, a adăugat el.

Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori şi 7.231 de bolnavi cu COVID-19 internaţi în spitale, dintre care 1.302 sunt la terapie intensivă şi în unităţile locale de urgenţă, şi-a depăşit capacitatea maximă de paturi de terapie intensivă.