Sari la conținut

Mistreți infectați cu pestă porcină în Brandenburg, prețul la carne de porc s-a prăbușit. Ce face Guvernul

27/09/2020 11:44 - ACTUALIZAT 27/09/2020 11:47

Guvernul german ia în considerare acordarea unui ajutor fermierilor, după scăderea preţurilor cărnii de porc, în urma descoperirii a 32 de mistreţi infectaţi cu pestă porcină africană, în landul Brandenburg, din estul ţării, a anunţat ministrul Agriculturii, Julia Kloeckner, transmite Reuters.

Ajutorul ar putea veni sub forma subvenţionării depozitării cărnii de porc nevândute sau sub forma sprijinului financiar pentru fermieri, a precizat oficialul german.

Julia Kloeckner

Subvenţionarea depozitării cărnii de porc va trebui aprobată de Uniunea Europeană, a explicat Kloeckner.

În Germania, preţul cărnii de porc a scăzut după anunţarea cazurilor de pestă porcină africană, dar a rămas stabil săptămâna aceasta, pe fondul speranţelor privind majorarea exporturilor spre alte state din UE.

De asemenea, a anunţat ministrul Agriculturii, vor fi construite garduri permanente de-a lungul graniţei dintre Germania şi Polonia de autorităţile regionale, cu ajutorul fondurilor de la UE.

Primul caz de pestă porcină africană a fost descoperit aproape de graniţa cu Polonia în data de 10 septembrie.

După confirmarea primului caz, China, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Brazilia şi Argentina au interzis importurile de carne de porc din Germania, sporind temerile privind impactul epidemiei asupra agriculturii şi economiei germane. De pe urma interdicţiei ar urma să beneficieze alţi furnizori majori, cum ar fi SUA, Spania, Canada şi Brazilia, în condiţiile în care China este cel mai mare cumpărător de carne de porc din lume.

Exporturile germane de carne de porc spre China au crescut mai mult decât dublu în primul semestru din 2020, arată datele publicate luna aceasta de Oficiul federal de statistică (Destatis).

În primele şase luni din acest an, Germania a vândut Chinei 233.300 tone de carne de porc, echivalentul a aproximativ 26,8% din totalul exporturilor de carne. Astfel, China devine cea mai mare piaţă de export a Germanii pentru carnea de porc, depăşind Italia. Unul dintre motive îl reprezintă epidemia de pestă porcină africană cu care s-a confruntat anul trecut China, informează Destatis.

În total, Germania a vândut peste hotare 870.700 tone de carne de porc, în valoare de 2,4 miliarde de euro, deşi sectorul creşterii porcilor a scăzut cu 3,9% în ultimul deceniu, precizează autorităţile de la Berlin.

Recent au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană în zece ţări din Europa, mistreţii fiind suspectaţi de răspândirea epidemiei. Unele state au impus interdicţii de import pentru regiunile unde s-au descoperit cazuri de pestă porcină africană.

(AGERPRES)