Sari la conținut

Mii de șoferi din Germania, inclusiv români, vor primi înapoi banii plătiți pe amenzi de viteză

20/06/2018 13:39 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:19

Peste 3.000 de șoferi din Germania își vor primi banii plătiți pe amenzi de viteză, deoarece radarele care i-au surprins nu erau setate corespunzător.

Un număr de 3.300 de șoferi vor primi înapoi banii pe care i-au plătit pentru amenzile de depășirea a vitezei pe o autostradă din Germania, după ce s-a constatat că radarele erau setate greșit.

De asemenea, pe lângă suma totală de 60.000 de euro, încasată pentru amenzile respective, care va fi înapoiată, și punctele de penalizare vor fi anulate, informează stirilekanald.ro.

Toate acestea din cauză că indicatoarele radarelor arătau că viteza maximă admisă este de 60km/h, însă pentru acea porțiune de drum de pe Autostrada A2, în direcția Oberhausen, ar fi trebuit să fie de 80km/h.

Printre cei amendați în perioada decembrie 2017-martie 2018 se află și șoferi români.

Șoferii vor trebui să se prezinte la Biroul Federal al Traficului Rutier, unde să facă o cerere specială pentru returnarea sumei achitate, împreună cu dovadă plății.

Amendat cu 60.000 de euro în Danemarca, iată ce a comis un șofer român