Sari la conținut

Merkel înființează un fond de combatere a șomajului în Africa pentru a limita imigrația spre Europa

31/10/2018 12:58 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:10

Cancelarul german Angela Merkel a promis că va înfiinţa un nou fond de dezvoltare pentru combaterea şomajului în Africa, o problemă care încurajează imigraţia economică spre Europa, relatează agenţia Reuters, citată de Mediafax.

Merkel a găzduit un summit la care au participat mai mulţi lideri africani, la o zi după ce a anunţat că se va retrage din politică în 2021, trimiţând o undă de şoc în toată Europa şi începând o cursă pentru a o succeda în funcţie.

Ea are nevoie de summit-ul Compact cu Africa pentru a arăta că s-au înregistrat progrese în abordarea consecinţelor unuia dintre momentele definitorii ale celor 13 ani de când se află la putere, respectiv decizia din 2015 de a deschide porţile Germaniei pentru mai mult de un milion de refugiaţi.

Summit-ul de la Berlin a fost conceput pentru a prezenta continentul negru ca o destinaţie stabilă pentru investiţii germane.

La acesta au participat 12 preşedinţi şi prim-miniştri africani, printre care Abdel Fattah al-Sisi din Egipt, Cyril Ramaphosa din Africa de Sud, etiopianul Abiy Ahmed şi Paul Kagame din Rwanda. Preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a fost de asemenea prezentă, împreună cu o serie de oficiali internaţionali pentru dezvoltare.

Scopul acestui summit este crearea de locuri de muncă pentru populaţia din Africa şi reducerea sărăciei, care împreună cu instabilitatea politică şi violenţa, au încurajat numeroşi oameni să se îndrepte spre Europa. Dar, odată cu creşterea populaţiei Africii, cu aproape 3 procente pe an, sarcina este enormă.

Sunteți victima unei infracțiuni? V-a dispărut copilul? Ce numere puteți apela în caz de urgență în Germania