in

Mama cancelarului german Angela Merkel a încetat din viață

Mama cancelarului Angela Merkel, Herlind Kasner, a încetat din viaţă, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, confirmând o informaţie din presa germană, informează Agerpres.

“Herlind Kasner, mama cancelarului, a murit”, a spus el, fără a furniza detalii privind cauza sau data decesului.

Această fostă profesoară de latină şi de engleză, cunoscută pentru discreţia ei în anturajul cancelarului, a murit probabil la începutul lui aprilie la vârsta de 90 de ani, potrivit cotidianului Bild şi revistei SuperIllu.

Ea i-a dat naştere Angelei Kasner la Hamburg în 1954, înainte de a se muta în Germania de Est câteva săptămâni mai târziu împreună cu fiica şi soţul său, Horst Kasner, pastor şi tatăl Angelei Merkel, care a murit în 2011.

Horst Kasner s-a născut în 1926 la Berlin, fiind copilul unui bărbat cu rădăcini şi numele polonez, Ludwig Kazmierczak. El şi-a germanizat numele de familie – în Kasner – la câţiva ani după naşterea fiului său Horst.

Şefa guvernului a adoptat numele de Merkel în urma căsătoriei, în 1977, cu primul său soţ, Ulrich Merkel, de care apoi a divorţat fără a-şi schimba numele.

După ce a răspuns miercuri întrebărilor din partea deputaţilor germani, Angela Merkel s-a deplasat la summitul UE privind Brexitul de la Bruxelles.

Angela Merkel, un om ca toți ceilalți când este la cumpărături

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Șofer român, la un un pas de tragedie pe o autostradă din Germania

Mașinile românilor și bulgarilor din Duisburg vor fi ridicate în cazul neplății unor amenzi