Sari la conținut

Interzicerea purtării vălului islamic la locul de muncă nu este discriminatorie. Decizie în cazul a două femei din Germania

15/07/2021 13:11 - ACTUALIZAT 15/07/2021 13:12

Interzicerea purtării vălului islamic la locul de muncă nu este discriminatorie şi poate, dimpotrivă, să permită evitarea unor conflicte sociale, arată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), într-o decizie comunicată joi, transmite AFP.

„Interdicţia purtării oricărei expresii vizibile a unor convingeri politice, filosofice sau religioase poate fi justificată prin necesitatea pentru angajator de a proteja o imagine de neutralitate faţă de clienţi sau de a evita conflictele sociale”, arată CJUE.

O elevă din Germania a câștigat în instanță dreptul de a purta văl islamic la școală

Curtea de la Luxemburg a fost sesizată de două femei musulmane din Germania, una dintre ele angajată a unei farmacii, iar cealaltă puericultoare. Ele contestau în faţa justiţiei europene interdicţia de a purta văl islamic la locul de muncă.

În hotărârea sa, CJUE afirmă că interzicerea purtării unui însemn religios vizibil nu este discriminatorie, aplicându-se în cazul tuturor religiilor, şi poate permite evitarea unor conflicte în cadrul firmei.

La Berlin s-a deschis moscheea unde femeile pot intra fără văl

Totuşi, potrivit Curţii, angajatorul trebuie să facă dovada că este vorba despre o „nevoie reală” şi că, fără această interdicţie, neutralitatea firmei ar fi pusă sub semnul întrebării.

„Este deosebit de important ca angajatorul să fi demonstrat că, în absenţa unei astfel de politici de neutralitate, libertatea sa de acţiune ar fi afectată pentru că ar suferi consecinţe negative din cauza naturii activităţilor sale sau a mediului în care ele sunt exercitate”, mai arată CJUE în comunicatul său. (Agerpres)