Sari la conținut

Germanii, tot mai nervoși: O treime dintre ei ar vota pentru ieșirea țării lor din UE

08/06/2016 11:09

Aproape o treime dintre germani se pronunţă pentru o ieşire a ţării lor din Uniunea Europeană (UE) în cazul în care s-ar organiza o consultare pe această temă, arată un sondaj care relevă un nivel important al euroscepticismului în Germania, cel mai mare stat membru al blocului european, relatează Reuters, citat de cotidianul Adevărul pe platforma online.

Doar 54% dintre germani afirmă că susţin rămânerea ţării lor în UE, iar 29% ar vota pentru o ieşire din Uniune dacă s-ar organiza un referendum cu privire la apartenenţa Germaiei la blocul european ca cel programat pe 23 iunie în Marea Britanie, arată această anchetă realizată de Institutul YouGov pentru ziarul de afaceri Handelsblatt şi publicată în ediţia de marţi.

Germanii, în mod tradiţional nişte eurofili înfocaţi, sunt tot mai dezamăgiţi în ultimii ani, în contextul în care care o parte a opiniei publice îşi exprimat îngrijorarea faţă de afluxul de migranţi de anul trecut, când în ţară au sosit peste un milion de migranţi, sau şi-a exprimat furia faţă de faptul că este nevoită să scoată Grecia din criza datoriilor.

Vin vremuri grele pentru imigranţi în Germania: Dreapta populistă a câştigat procente importante la alegerile de duminică

Britanicii se pronunţă prin referendumul de la 23 iunie asupra rămânerii sau nu a ţării lor în Uniune. Două sondaje publicate marţi relevau un uşor avans al taberei care susţine un Brexit. Peste jumătate dintre persoanele chestionate în Germania şi Suedia vor ca Marea Britanie să rămână în UE, în timp ce numai 42% dintre respondenţii francezi doresc acest lucru. În cazul în care britanicii s-ar pronunţa pentru un Brexit la urne, majoritatea celor chestionaţi crede că acest lucru va antrena un efect de domino, iar alte ţări vor decide la rândul lor să părăsească Uniunea, arată această anchetă, realizată în perioada 19-24 mai.

Întrebaţi cine are de profitat cel mai mult de pe urma calităţii de stat membru UE, respondenţii din Marea Britanie au răspuns că Germania, în timp ce cei din Germania şi Franţa au răspuns că Grecia are de câştigat cel mai mult.

Treizeci la sută dintre britanicii chestionaţi au declarat că ei cred că ţara lor se confruntă cu dificultăţi din cauză că este membră UE, în timp ce 36% dintre germani sunt de părere că sunt trataţi incorect.

 Germania va micșora alocațiile acordate copiilor imigranților, inclusiv românilor

Merkel a pierdut lupta pentru imigranți

Mesajul unui oficial pentru imigranți: ”Germania nu este o țară comodă”