Sari la conținut

Germania are un nou președinte

13/02/2017 08:36 - ACTUALIZAT 13/02/2017 09:50

Social-democratul german Frank-Walter Steinmeier a fost ales duminică președinte al Republicii federale, funcție în care îl va înlocui pe Joachim Gauck, care a renunțat să candideze pentru un al doilea mandat, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres.

Fostul ministru de externe, în vârstă de 61 de ani, a fost ales cu 931 de voturi din totalul celor 1.239 de mari electori ai adunării federale mandatate să îl desemneze pe șeful statului, proveniți în principal din cele două camere legislative, dar și din rândul societății civile.

Joachim Gauck, în vârstă de 77 de ani, fost pastor și activist pentru drepturile omului, a decis să nu candideze pentru un al doilea mandat, după expirarea celui actual, în luna martie.

frank-walter-steinmeier

Alegerea lui Steinmeier în funcția de președinte, cu atribuții în mare parte ceremoniale, are loc în urma înțelegerii intervenite între partidul său SPD și creștin-democrații cancelarului Angela Merkel, formațiunile marii coaliții de guvernare.

Trăim vremuri tulburi; oamenii sunt nesiguri‘, a declarat Steinmeier în discursul său de acceptare, subliniind că germanii ar trebui să fie mândri că țara lor a devenit ‘o ancoră a speranței pentru mulți în lume’.

‘Atunci când bazele democrației se clatină, trebuie mai mult ca oricând să le susținem’, a mai spus viitorul președinte.

Președintele SPD Sigmar Gabriel l-a „felicitat călduros” pe Liviu Dragnea: „Rezultatul alegerilor vă oferă un mandat puternic, care să asigure construcția unei guvernări social-democrate”

Fost șef al diplomației timp de șapte ani, Frank-Walter Steinmeier, cunoscut pentru modul său franc de exprimare, s-a remarcat anul trecut prin criticile aduse lui Donald Trump, pe care în timpul campaniei electorale din SUA l-a descris drept ‘predicator al urii’.

‘Doresc, ca președinte, să fiu o contrapondere la tendința fără limite spre simplificare’, a promis el în cursul săptămânii trecute la Munchen, vorbind despre ‘cel mai bun antidot împotriva populiștilor’.

Steinmeier vrea să fie un președinte anti-Trump‘, a rezumat cotidianul Berliner Morgenpost.
În intervenția prin care a deschis adunarea electivă, președintele Bundestagului, Norbert Lammert, l-a avertizat pe șeful statului american, Donald Trump, să nu conducă țara spre izolaționism. ‘Oricine cere să se izoleze în loc să continue deschiderea spre lume, nu ar trebui să fie surprins dacă alții procedează la fel’, a atenționat Lammert.

Conform legii fundamentale, președintele german are atribuții în mare parte ceremoniale, dar poate dizolva parlamentul. Președinții germani, al căror mandat este de 5 ani, sunt considerați o autoritate morală și pot fi realeși o singură dată.
Frank-Walter Steinmeier a fost ministru de externe din 2013 în cabinetul condus de Angela Merkel, post pe care l-a mai ocupat între noiembrie 2005-octombrie 2009. La conducerea diplomației, s-a dovedit un avocat al unui angajament mai activ al Germaniei în rezolvarea conflictelor din lume, dar nu a ezitat nici să critice o politică văzută ca prea belicoasă a NATO față de Rusia.

Doctor în drept, Steinmeier a urcat eșaloanele politice în umbra mentorului său, cancelarul Gerhard Schroeder, căruia i-a fost șef de cabinet. În această calitate, a participat îndeaproape la elaborarea reformelor economice ale lui Schroeder, denunțate de stânga radicală ca generatoare de sărăcie, dar considerate de alții esențiale pentru sănătatea economiei germane.

După primul său mandat de ministru de externe, Steinmeier a condus lista SPD în alegerile legislative din 2009, în care social-democrații au fost însă învinși de conservatorii cancelarului Angela Merkel.

Pe plan intern, alegerea lui Frank-Walter Steinmeier la președinției constituie un nou semn de fragilizare politică a Angelei Merkel, cu mai puțin de șapte luni înaintea alegerilor legislative din septembrie, la care actualul cancelar vizează un al patrulea mandat.

Analiștii politici consideră că susținerea lui Steinmeier de către conservatori semnalează continuitatea actualei coaliții guvernamentale și după alegerile din septembrie. Totuși, candidatura sa la președinția Germaniei a deschis calea către o înnoire în rândurile conducerii SPD, care l-a desemnat pe fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, drept candidat la postul de cancelar, în septembrie. SPD a crescut în sondaje după desemnarea lui Schulz, sporind presiunile asupra Angelei Merkel în perspectiva a ceea ce ea însăși a afirmat că va fi cea mai dură campanie electorală de până acum.

Germania vrea să pedepsească sever răspândirea de știri false. Spiritele s-au încins: “Minciuna politică este tot atât de veche, ca și politica însăși”

350.000 de români muncesc în Germania, laudele ministrului de externe Steinmeier: “Sunt printre cei mai bine integraţi străini”