Sari la conținut

Germania: Curtea Constituțională limitează accesul poliției la date personale. Inclusiv în anchete antiteroriste

17/07/2020 12:44 - ACTUALIZAT 17/07/2020 12:47

Curtea Constituțională germană a stabilit că anchetatorii, mai ales în materie antiteroristă, dispun de un acces prea larg la datele personale de pe internet şi telefoanele mobile, transmite AFP.

În decizia publicată vineri, 17 iulie, instanţa de la Karlsruhe a considerat neconstituţională transmiterea de către operatori de coordonate, adrese IP sau coduri PIN către anchetatori.

Transmiterea unor astfel de informaţii către servicii de poliţie sau de informaţii încalcă „secretul telecomunicaţiilor”, se arată în decizie.

În consecinţă, legislaţia aferentă va trebui reformată până la finalul lui 2021. Judecătorii consideră că aceste informaţii private trebuie să poată fi transmise doar în cazul în care există o ameninţare concretă.

Decizia Curții Constituționale survine în urma a două plângeri depuse în 2013, una dintre ele aparţinând filialei germane a Partidului Piraţilor, care militează pentru protecţia datelor personale.