Sari la conținut

Atentat terorist, dejucat în Germania. Poliția a arestat patru bărbați

09/04/2018 13:28 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:44

Poliţia germană a reţinut, duminică, patru bărbaţi suspectaţi că plănuiau un atac terorist în timpul semimaratonului din Berlin, potrivit unor surse oficiale citate de site-ul publicaţiei Die Welt, relatează agenţia Reuters.

Cei patru suspecţi ar avea legături cu Anis Amri, tunisianul cu legături islamiste care a comis atentat de la Berlin din 19 decembrie 2016, soldat cu 12 morţi şi aproximativ 100 de răniţi. Amri a deturnat un camion şi a intrat în persoanele aflate la un târg de Crăciun din Berlin.

Una dintre persoanele reţinute voia să înjunghie mortal spectatorii şi participanţii la semimaratonul de duminică. În acest scop, bărbatul avea asupra sa două cuţite care au fost în mod special ascuţite.

Potrivit sursei citate, atacul terorist ar fi fost plănuit de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Poliţia din Berlin a refuzat să ofere informaţii despre acest caz, informează Mediafax.
http://ziarulromanesc.de/germania/weekend-tensionat-in-germania-trei-persoane-ucise-si-alte-zeci-ranite-de-un-neamt-cu-afectiuni-psihice/