Sari la conținut

Angela Merkel prelungește măsurile de distanțare socială până după Paște

01/04/2020 18:51 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Măsurile de distanţare socială din Germania vizând o oprire a răspândirii epidemiei noului coronavirus rămân în vigoare până la 19 aprilie, a anunţat miercuri cancelarul german Angela Merkel, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Aceste restricţii – introduse luna trecută – urmează să fie reevaluate marţi, la 14 aprilie, după Paşte, a precizat ea într-o conferinţă telefonică cu conducătorii celor 16 landuri germane.

Merkel a apreciat că prima economie europeană este departe de a-şi fi atins obiectivele în cadrul luptei împotriva noului coronavirus în criza sanitară în curs.

În prezent sunt 74.500 de persoane infectate în Germania, 821 de morți și aproape 19.000 de persoane vindecate.