Sari la conținut

Eurostat: Un român din patru se zbate în sărăcie severă. Germania, printre țările aflate la polul opus

18/04/2016 09:01 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

Aproape un sfert din populația României se confruntă cu lipsuri materiale severe, potrivit datelor valabile pentru anul 2015 publicate, joi, de Biroul European de Statistică Eurostat.

În terminologia folosită de Eurostat, cetățenii aflați în stare de sărăcie severă sunt cei care, de exemplu, nu reușesc să-și achite facturile lunare, să-și asigure încălzirea locuinței sau să plece în concediu măcar o săptămână pe an.

În România, 4,886 milioane de oameni se zbăteau în sărăcie severă, în anul 2015, adică 24,6% din populația țării, conform datelor Eurostat. România se situează astfel pe locul al doilea în „topul” european al sărăciei, după Bulgaria, care are o rată de 34,2% (2,468 milioane de oameni confruntați cu lipsuri materiale severe).

Totuși, România a făcut progrese în ultimii ani, cel puțin pe hârtie. În 2012, rata neagră a sărăciei era de 29,9%, în 2013 era de 28,5%, iar în 2014 era de 26,3%.

În Ungaria, procentul persoanelor în această situație era de 19,4% (1,878 milioane de oameni).

SĂRĂCIA INTERZISĂ – Condamnat în Elveţia pentru că nu avea suficienţi bani asupra sa

Tot în fostul bloc comunist, Estonia are cea mai mică rată a sărăciei severe: 4,5% (58 de oameni) în anul 2015. Cehia a înregistrat un procent de 5,2% (538 de persoane sărace). La rândul său, Polonia și-a scăzut rata sărăciei severe în anul 2015 până la 8,1% (circa 3 milioane de persoane confruntate cu lipsuri materiale severe).

Cea mai redusă rată a sărăciei este înregistrată în Suedia – 0,7% în anul 2014 (72 de persoane).

În Luxemburg, în anul 2014, un număr de 7 persoane se confruntau cu lipsuri materiale severe, reprezentând 1,4% din populația ducatului, iar în Finlanda, rata sărăciei era de 2,2% (118 oameni) în anul 2015.

În anul 2014, Germania înregistra o rată de sărăcie de 5% (3,974 milioane de oameni). Spre comparație, celălalt motor al UE, Franța, avea o rată a sărăciei de 4,8% în anul 2014, iar în 2015 a scăzut la 4,5% (2,824 milioane de persoane).

Dintre statele membre UE, cei mai mulți oameni aflați în sărăcie severă, în cifre absolute, erau în Italia, în anul 2015 – 6,982 milioane de oameni, adică 11,5% din populația țării.

La nivelul Uniunii Europene, peste 41 de milioane de oameni, adică 8,2% din populație, erau în stare de sărăcie severă în anul 2015, potrivit statisticilor.

 “Lumea a treia”. Sărăcia din România, prin ochii jurnaliștilor străini

Judecaţi pentru spargeri în Germania: «Suntem foarte săraci, am vrut să muncim, dar nu am găsit de muncă»

Sondaj european: „Copiii români sunt mai săraci de când România a intrat în UE”