Sari la conținut

Distrug cu zâmbetul pe buze imaginea românilor. Hoațe eliberate de procurori în Austria

10/11/2017 14:53 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

Pe 2 octombrie 2017 o bătrână de 76 de ani din Villach a fost îmbrățișată cu drag de două femei. Gest foarte frumos, de altfel. Numai că cele două femei erau două hoațe de buzunare din România și au ușurat-o pe bătrână de lanțul de aur de la gât în valoare de câteva sute de euro.

© KK

Bătrâna le-a recunoscut la poliție a doua zi, după ce femeile comiseseră un alt furt în Gailtal/Dellach. Au cerut într-o parcare unei persoane de 78 de ani 10 euro, dar în timp ce primeau banii au mai furat 150 de euro din poșetă. Apoi, s-au suit într-o mașină și au dispărut.

Româncele au fost văzute intrând ilegal și în reședința unei alte pensionare de 83 de ani din Spittal/Drau. Bătrâna a declarat că femeile au sunat la ușa ei și au cerut un pahar de apă. Odată intrate în apartament, una dintre ele o ținea de vorbă, în timp ce cealaltă cotrobăia prin casă. Până la urmă, pensionara a reușit să le scoată din casă.

Româncele nu au reușit să fure nimic, pentru că femeia nu avea nimic de valoare în casă și nici bani.

În primăvară, au intrat în casa unei femei de 90 de ani. În timp ce românca de 30 de ani o ținea de vorbă, cealaltă de 25 căuta prin dormitor. Abia după ce au primit zece euro fiecare, hoațele au fost convinse să plece din apartament.

Pe 3 noiembrie 2017, la 11.30 ziua, cele două au comis un alt furt într-o parcare din Gmünd, Bez Spittal/Drau. Victima a fost de această dată o femeie de 73 de ani. Româncele i-au cerut să facă o donație, moment în care i-au subtilizat portmoneul cu câteva sute de euro din poșetă. Când și-a dat seama că nu mai are portmoneul, bătrâna a plecat în urmărirea femeilor care au dispărut pe străzile din centrul localității.

S-a dus apoi la poliție și a depus o plângere și le-a recunoscut pe cele două după ce polițiștii i-au arătata câteva fotografii.

Cele două românce au mai fost văzute pe camere de supraveghere în compania a doi bărbați, ulterior investigația a arătata că și ei erau români, în timp ce comiteau alte furturi similare. Femeile au fost eliberate prin decizia procurorilor din Klegenfurt.

S-au dus la furat în Freiburg, dar au avut surpriza neplăcută de a face cunoștință cu câinele unei familii