Sari la conținut

Dezamăgirea unui român din Köln: «Sunt scârbit de clasa politică din România»

23/04/2018 10:06 - ACTUALIZAT 21/06/2023 09:56

Mihai Tudor, 43 de ani, originar din Ploiești, locuiește la Köln din septembrie 2014. Pasionat de scris, a trimis Ziarului Românesc un text extrem critic la adresa politicii din România, intitulat

Triumful neputinţei
Cercul vicios care blochează dezvoltarea României

De ceva timp nu am mai fost să-mi exercit dreptul constituţional de a vota. Sunt scârbit şi dezamăgit de clasa politică din România şi de instituţiile sale aservite intereselor de partid. Nu a fost însă mereu astfel. După evenimentele din decembrie 1989 am fost şi eu încrezător în redresarea şi renaşterea ţării. Am crezut că a venit timpul ieşirii din umbra istoriei şi reaşezarea la masa libertăţii şi a democraţiei. Eram entuziasmat şi mă gândeam la un viitor trainic şi sigur. Urmăream cu sufletul la gură evenimentele care ar fi trebuit să schimbe destinul unui stat vlăguit după deceniile de barbarie comunistă.

Lucrurile au luat o cu totul altă direcţie. Adică nu s-au mişcat din loc. Pacientul-România s-a afundat în continuare în bolile cronice de care suferea şi nu a fost vindecat. Nu i-au fost nici măcar ameliorate suferinţele. Tratamentul s-a schimbat de mai multe ori, doctorii nereuşind altceva decât să-şi dovedească din plin nepriceperea şi lacunele organizatorice şi administrative acumulate de-a lungul timpului. Durerile au persistat, iar operaţiile întreprinse i-au sporit şi accentuat neîncrederea în autorităţile medicale vinovate de întreg sistemul sanitar defectuos şi jalnic de sărac.

În speranţa că nu v-am plictisit cu digresiunile mele revin la subiectul lucrării pentru a vă face o nouă mărturisire. Sunt convins că situaţia de facto în România nu va cunoaşte îmbunătăţiri semnificative în viitorul meu şi al generaţiei mele. Deşi sunt tânăr şi într-o mare măsură idealist, ţara în care trăiesc este încă prizoniera trecutului şi nu are perspective de democraţie stabilă şi de comportament european. Am primit dreptul de a ne considera europeni, însă nu ne-am asumat şi responsabilităţile pentru a fi printre membrii săi. Ne place să facem declaraţii pompoase şi să promitem partenerilor ceea ce mereu nu realizăm. Suntem buni oratori, dar slabi negociatori, pătimaşi, nu  şi harnici, orgolioşi fără pereche, dar lipsiţi de zel creator şi tenacitate, lăudăroşi şi fanfaroni şi nu muncitori şi gospodari. Pentru a rezuma, ne bucurăm în teorie şi ne întristăm în practică.

Acesta este caracterul şi realitatea românească aşa cum se prezintă ele în prezent. Din păcate politicienii noştri nu au avut dorinţa şi mai ales voinţa necesare pentru a schimba ceva. Motivele se cunosc şi au fost menţionate în lucrările mele anterioare. Ele nu fac obiectul temei de faţă. Vreau să mă refer aici doar la faptele şi situaţiile care au condus şi trenează în continuare asupra exprimării şi parcursului firesc al unui stat cu tradiţie europeană şi însuşit ca atare de organismul comun existent în acest sens.

În primul rând amintesc inconsecvenţa, incompetenţa, duplicitatea şi inpredictibilitatea actului guvernării. Guvernele corupte şi delăsătoare perindate la beţia conducerii ţării nu au demonstrat nici viziune, nici măsuri clare şi transparente în implementarea deciziilor necesare eliberării de  monstruoasele greşeli ale trecutului. Conflictele dese, de multe ori artificiale între actorii politici, reformele mult întârziate, lipsite de consistenţă, curaj şi hotărâre în îndeplinirea dezideratelor stabilite, legile pline de inadvertenţe, completări şi corijări care le golesc de conţinut, sau mai rău vidul legislativ în domenii importante amânând progresele substanţiale şi rezolvarea problemelor stringente, dovedesc inerţia şi reaua-credinţă existente în mentalul factorilor de decizie impregnat de vanităţi trecătoare şi interese meschine, subversive.

Toate partidele şi alianţele create au supus şi s-au amestecat în funcţionarea fragilelor instituţii cu tentă democratică, manipulând şi dezinformând publicul în scopuri electorale şi politice prin televiziunile diverşilor potentaţi sau asurzindu-l cu bătălia absurdă, superficială a jocurilor de putere viciate şi murdare. Fără excepţie nu au probat decât că sunt imune la practicile democraţiei occidentale la care aparent îşi declară apartenenţa şi că nu urmăresc decât alte căi de îmbogăţire a grupurilor mafiote decidente.

Contracte, acţiuni, funcţii, demnităţi, conturi, maşini, terenuri, case, bijuterii şi yachturi sunt singurele monede de schimb ale epidemiei transpartinice care a paralizat economia. Prin extensie şi ca exemplu vrednic de urmat tot aici se află şi scara valorilor populaţiei. Nimic mai perfid şi mai periculos…

Cei care au condus şi conduc la creştere economică, adică firmele mici şi mijlocii şi românii plecaţi să muncească în străinătate şi care trimit banii în ţară sunt şi cei mai dezavantajaţi. Agenţii economici trebuie să se lupte cu birocraţia aducătoare de corupţie şi impozitele mari şi numeroase. Deşi creează locuri de muncă şi aduc bani la buget câştigurile le sunt diminuate de politica statului care doar îi exploatează şi nu îi încurajează şi stimulează. Tot în aceeaşi situaţie se află şi investitorii străini, alungaţi în bună măsură de legislaţia economică instabilă, schimbată des şi care prezintă risc şi nesiguranţă pentru planul de afaceri. Cât despre tinerii de perspectivă cu studii şi cu experienţă la universităţi şi companii renumite din străinătate, în cazul în care doresc să-şi ajute ţara şi să muncească în România de multe ori nu au loc de mediocrii autohtoni promovaţi intens de interesele mărunte ale partidelor.

Partidele se substituie statului dirijând şi făcând politica până şi a celor mai neînsemnate instituţii, aducând oamenii proprii în toate funcţiile controlate de acestea. Politica lor este simplă. Câştigă alegerile minţind şi profitând de electoratul sărac, incult şi ignorant, fără acces adecvat la sănătate, cultură, învăţământ şi justiţie, cumpărându-i votul cu alimente, pături, găleţi şi alte ,,cadouri ’’ generoase şi înlocuiesc structurile şi oamenii fostului regim, nedorind să continue reformele şi  iniţiativele bune existente pe motiv că au nevoie de susţinere pentru propriile idei şi strategii. În acest mod chiar atunci când un ministru sau secretar de stat are viziune şi proiecte benefice, ori nu are suficient timp la dispoziţie, ori este schimbat dacă nu urmează directivele stabilite de conducere. Exemplele sunt nenumărate. Mă opresc doar asupra sănătăţii şi învăţământului unde reforma este mereu luată de la capăt, iar rezultatele practice întârzie să apară. Legenda baladei cu meşterul Manole este din păcate mereu actuală, singurii care pot opri surparea zidurilor fiind nu oamenii de rând ca până acum, ci politicienii imorali, oamenii de afaceri veroşi şi înalţii funcţionari corupţi.

Până atunci ne confruntăm cu evaziunea fiscală ridicată, resurse impresionante aflându-se în economia subterană tot mai înfloritoare, conflict de interese sau trafic de influenţă- sintagme devenite comune în cotidianul îmbibat de abuzuri şi ilegalităţi. Am învăţat ce înseamnă toate acestea deoarece politicienilor le sunt vitale pentru o existenţă lipsită de griji. Este felul lor de a înţelege cum să se raporteze la alegătorii care au avut încredere şi şi-au pus speranţele în ei.

Nici tinerii nu înţeleg să facă altceva. Deşi nu au tarele celor mai în vârstă din comunism, aceştia se comportă la fel, politica pentru ei însemnând cariere promiţătoare, bani, funcţii şi sinecuri puse pe seama păpuşarilor din umbră datorită cărora există politic şi ale căror interese sau chiar legi le reprezintă şi le susţin.

Se ştie de asemeni că strategia partidelor pentru ocuparea locurilor în Parlament este una pur economică, criteriile de selectare fiind pecuniare, locurile eligibile revenindu-le celor corupţi sau coruptibili, cu influenţă, trecut controversat şi probleme cu justiţia. Se perpetuează astfel practicile nocive cu care ne-am obişnuit, în loc să se impună calităţile şi cerinţele fireşti în statele dezvoltate şi democratice, construite pe criterii de valoare şi competenţă, cinste şi integritate morală. Criteriile amintite sunt cele care definesc o societate românească haotică şi în derivă. Persoanele care întrunesc calităţile cerute nu au loc şi de obicei nici nu îşi doresc să ajungă în cloaca politicii unde prioritare sunt corupţia, trivialitatea, minciuna şi trădarea, adică tot ce este mai nedemn şi mai dezonorant.

După cele relatate nu mai miră pe nimeni că numărul de  parlamentari este supradimensionat, în condiţiile în care am văzut cum sunt vândute ca la talcioc locurile, cum se negociază ele şi cine ajunge să le ocupe. Activitatea acestora aşa cum era de aşteptat lasă şi ea de dorit, singurele lucruri care îi preocupă pe reprezentanţii poporului fiind îmbogăţirea fără scrupule, a lor şi a familiilor pentru a-şi plăti eventual noi mandate, lenea şi indolenţa, absenteismul, nepotismul pronunţat prin care îşi angajează rude în structurile administrative, la firme proprii sau ale altora, cumulul de funcţii, funcţiile deţinute fiind de multe ori în situaţie de incompatibilitate, excursii şi contracte pe banii statului, adică tot ceea ce reprezintă nerespectarea datoriei şi fuga de răspundere faţă de rigorile instituţiilor statului.

Unde este în aceste condiţii o nouă Constituţie care să stipuleze clar drepturile şi obligaţiile parlamentarilor şi ale diferitelor puteri în stat, pentru a nu se mai crea confuzii, instabilitate şi derapaje constituţionale şi democratice extrem de grave aşa cum s-a întâmplat în trecut.

Unde este o lege electorală performanta care să stabilească criterii ale reprezentativităţii sociale echitabile, coerente şi decente, şi nu un Parlament lacom, mare consumator de resurse financiare şi materiale, care a ajuns să fie mai mare decât cel al Statelor Unite ale Americii şi care zi de zi sfidează şi batjocoreşte prin acţiunile întreprinse şi legile adoptate opinia publică deznădăjduită?

Se lucrează la ele ni se promite, sperăm însă să avem o finalitate fără echivoc şi nu doar aceleaşi fapte propagandistice futile, menite să asigure procente electorale însemnate în războiul politic plin doar de victime colaterale nevinovate.

În perioada de simulacru de democraţie la care suntem martori lipsesc şi alte legi esenţiale care ar fi putut să ne ajute să ne desprindem de trecut şi să-l acceptăm în aşa fel încât acesta să fie accesibil, fără prejudecăţi şi procese de intenţie nefolositoare, generaţiilor viitoare. Am în vedere aici o lege prin care trebuia să se interzică pentru o perioadă de timp accederea la demnităţi şi funcţii publice a celor care au făcut parte din structurile fostului partid comunist. Această lege cerea invariabil un proces al comunismului, necesar demascării şi pedepsirii torţionarilor şi criminalilor din timpul regimurilor de opresiune şi teroare, dar şi al armatei de informatori ai fostei Securităţi prezentă acum peste tot în instituţiile anemice ale statului.

Nu s-au făcut aceste lucruri, iar persoanele în cauză sunt libere, au funcţii influente, pensii nejustificat de mari şi întinează memoria victimelor lor şi a urmaşilor acestora. Instituţii create cum ar fi CNSAS-ul sunt utile însă nu şi suficiente. De altfel deciziile sale de colaborare cu fosta Securitate nu au consecinţele scontate, cei vizaţi deşi le este afectată imaginea şi statutul public îşi pot continua fără griji activitatea după ecoul mai mult sau mai puţin virulent la nivelul percepţiei şi înţelegerii sociale. Doar o lege votată în Parlament şi aplicată corect şi nepărtinitor ar fi rezolvat această problemă morală acută, şi ar fi condus la asumarea implicită a identităţii istoriei naţionale cu demnitatea, pioşenia şi consideraţia cuvenite unei societăţi care se doreşte a fi cu adevărat liberă. Alte state europene foste comuniste au ştiut să-şi trateze mult mai bine istoria şi trecutul, dovedind respect şi preţuire pentru valorile culturale comune, singurele capabile să redea  prestigiul şi onoarea unui viitor sigur şi prosper.

O altă lege indispensabilă care nu a fost votată din motive lesne de înţeles este interzicerea migraţiei politice. Fiecare partid la guvernare s-a folosit şi se foloseşte în continuare de efectele perverse ale trecerii de la un partid la altul. Politicienii îşi ascund incompetenţa şi ipocrizia prin inconsecvenţă pentru a-şi salva funcţiile şi carierele. Electoratul se vede neputincios în faţa acestor practici imorale şi discriminatorii. Jocurile puterii se scriu prin fraudă şi minciună. ,, Scopul scuză mijloacele’’ spune un vechi dicton care l-ar face să roşească pe însuşi ,, Principele ’’ lui Machiavelli. Nimeni nu suferă şi nu îşi vede ameninţat destinul politic. Chiar şi în condiţiile excluderii dintr-un partid există posibilitatea mutării în grupul independenţilor. Totul a fost ingenios şi inteligent premeditat şi organizat. Şi dacă tot vorbim de abuzurile parlamentarilor aş dori să mă refer la o altă lacună legislativă: cea prin care aleşii noştri nu pot răspunde penal în faţa legii decât în urma votului în plen. Să vă mai informez că de cele mai multe ori politicienii anchetaţi sunt exoneraţi de răspunderi de colegii săritori şi îndatoritori? Legile sunt făcute pentru a nu se intra sub incidenţa lor. Aşa că scapă cine poate. Cum spuneam organizarea este impecabilă şi nu sunt motive de nemulţumire.

Uitându-ne în urmă când economia ,,duduia’’, citând doi foşti prim-miniştri, creşterea economică şi surplusul de  resurse s-au făcut artificial, nesănătos, nu au avut corespondent în economia reală unde există competitivitate şi concurenţă loială, performanţă şi investiţii transparente, şi nu doar consum şi creditare fără acoperire. Este bine că a crescut nivelul de trai şi oamenii au trăit mai bine, dar banii s-au irosit, au mers pe prime şi bonusuri, iar aparatul de stat, nereformat şi uriaş, înghiţind resurse atribuite fără discernământ a continuat să prospere generând corupţie, şi mai târziu, când a apărut criza mondială provocată de ingineriile şi speculaţiile financiare ale elitei globale, economia a sucombat, salariile şi pensiile diminuându-se simţitor şi scăzând drastic consumul.

In pofida reducerii personalului de la stat şi a politicii de economisire draconică efectuate de unele guverne, banii s-au mutat dintr-o parte în alta şi nu s-au înmulţit ajungând la discreţia unor persoane aflate conjunctural în posturi de conducere, şi au fost irosiţi cu largheţe pe proiecte prost realizate sau lipsite de miză economică şi socială pentru sumele cheltuite, proliferându-se încă o dată corupţia la nivelul superior al politicii autohtone.

Ţara a fost la cheremul acestor personaje sinistre, care au condus la apariţia a tot mai multor aşa-zişi baroni locali ce împart sumele atribuite de la centru apropiaţilor şi clientelei politice prin contracte fără licitaţii sau cu licitaţii aranjate. În fiecare judeţ există astfel de baroni de care depinde soarta comunităţilor respective. Aceştia pot fi asemănaţi cu seniorii din Evul Mediu care îşi sărăceau supuşii de pe domeniile lor folosindu-i ca adevăraţi sclavi spre profitul şi bunăstarea familiilor şi a rudelor. Partidele au nevoie şi îşi sprijină activitatea pe seama acestor baroni datorită câştigurilor multor voturi la alegeri şi a sumelor considerabile aduse, sacrificând pe cale de consecinţă interesul naţional.

România a ajuns să fie vândută marilor corporaţii internaţionale prin distrugerea economiei cu ajutorul imixtiunii străinilor, dar mai ales din cauza trădării politicienilor noştri, care pentru avantaje şi beneficii materiale au acceptat privatizări strategice dubioase vânzând fabrici, uzine, combinate, rafinării, bănci sau resurse minerale preţioase, fiind acum nevoiţi să îndatorăm generaţiile viitoare organismelor financiare din străinătate.

Politicienii trebuie să înţeleagă că românii s-au săturat de  luptele şi certurile intestine pentru putere şi posturi bine retribuite, şi că solicită construcţia grabnică de infrastructură, de utilităţi publice în satele subdezvoltate, de locuri de muncă unde să câştige decent şi să nu fie exploataţi nemilos, de construcţia de case, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, biblioteci şi teatre pentru copiii lor. Viitorul începe odată cu generaţiile care aşteaptă alte condiţii de viaţă şi o şansă reală pentru dezvoltarea profesională şi umană. Ele nu au voie să se mai sacrifice aşa cum au făcut-o bunicii şi părinţii lor, ci să năzuiască la a fi cu adevărat europeni, într-o Europă performantă, respectându-i pentru drepturile şi obligaţiile ce le revin. O Europă unită şi puternică în care prosperitatea să fie uniformă şi nu condiţionată ca până acum. Cu europeni mândri de ţările lor şi nu desconsideraţi şi umiliţi pentru că sunt săraci şi înapoiaţi. Cu oameni bucuroşi că s-au născut aici şi cu drepturi egale peste tot. Europa de mâine, a tuturor.

Mihai Tudor – Köln