Sari la conținut

Românii din Landshut ar putea rămâne fără biserică, deși e o adevărată comoară sacrală, unică în oraș

03/10/2016 07:47

Ansamblul Kloster Maria Loreto împreună cu biserica din centrul orașului Landshut urmează să fie vândute. Există zvonuri potrivit cărora ar exista deja un cumpărător, iar preotul român Dr. Adrian Vasilache se teme pentru viitorul edificiului.

„Într-adevăr, grijile preotului Vasilache nu sunt total nefondate”, a declarat pentru wochenblatt.de Johannes Doll, directorul Departamentului de Planificare Urbană al orașului.

Preotul ortodox Adrian Vasilache a declarat pentru aceeași publicație, în urmă cu câteva zile, că e extrem de îngrijorat de viitorul întregului ansamblu parohial, de faptul că biserica ar urma să fie vândută sau chiar demolată. Aceasta nu va putea fi însă distrusă, având în vedere că a fost declarată monument istoric. Doll a confirmat că proprietatea a fost pus însă oficial în vânzare. Deocamdată nu se cunosc alte detalii.

Un adevărat coșmar pentru preotul român

În acest context, există posibilitatea ca biserica să nu mai fie folosită în scop religios. Doctor în istoria artei, Vasilache a decorat-o cu icoane pictate manual, transformând-o într-o adevărată comoară sacrală, unică în orașul Landshut. Nu e pregătit să renunțe încă la ea. În anul 2002 au plecat de acolo ultimii călugări franciscani. În fiecare duminică, aproximativ 200 de credincioși participă la slujbă.

O nouă biserică românească va fi construită pentru toți românii din Traunreut. Cum a fost sfințită piatra de temelie

„E o comunitate foarte vie, cu mulți copii”, subliniază Vasilache.

Sunt însă aproximativ 10.000 de români din regiunile Landshut, Moosburg, Vilsbiburg și Dingolfing care se asociază cu această biserică.

Preotul român a primit o ofertă din partea orașului de a cumpăra biserica la prețul simbolic de 1 euro. Însă există și o capcană: noul proprietar e obligat să reconstruiască acoperișul, lucrare care costă între 300.000 și 500.000 de euro, o sumă exorbitantă.

În momentul de față, singurele modalități prin care creștinii români din zonă nu vor fi afectați sunt dacă nu se va găsi niciun cumpărător sau dacă noul proprietar va fi dispus să îi permită parohiei să își desfășoare activitatea la fel ca și până acum.

Mitropolia Germaniei va construi la Köln o biserică românească, pe terenul Ministerului Afacerilor Externe

Cât costă un pomelnic la biserică în Germania

PS Sofian: «Dacă te rogi pentru răul vecinului, chiar în cea mai frumoasă biserică, rugăciunea nu e valabilă»