in

Ion Dumitru din München, la ARO Frankfurt: «Un om, o editură, o instituţie, un poem»

În primul rând, vreau să mulțumesc cenaclului ARO Asociația Românilor din Frankfurt și Împrejurimi (ARO Rumänischer Kulturverein e.V., http://www.aro-rhein-main.de) pentru că mi-a făcut onoarea de a mă invita să deschid șirul manifestărilor care urmează să-l elogieze pe poetul și editorul Ion Dumitru, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, eveniment care urmează să aibe loc la 27 august anul acesta.

Sâmbătă 14 ianuarie 2017 ARO a ținut adunarea anual a membrilor. Adunarea a început cu un scurt program al grupului vocal Amicorum. Împreună cu membrii din sală s-a intonat „cantecul ARO”, pe versuri de Gh. Olteanu, sosit din Baden-Baden, și pe partitură de Kara Molnar, inițiatoarea grupului Amicorum.

aro-20170212-15

Grupul vocal Amicorum

Au urmat câteva cântece pe versuri de Mihai Eminescu. Consiliul a făcut un bilanț 2016 îmbucurător, iar adunarea a reconfirmat în funcție pentru 2017 întreg consiliul ARO, ca in fotografia alăturată, de la stânga: dr. Gh. Olteanu (membru de onoare), Kara Molnar (arta), Antuanela Moraru-Fink (președinte), Brândușa Massion (secretar), Carmen Adam (diaspora), Ilie Olteanu (vicepreședinte), pe scaune: Mona Havaș (finanțe), dr. Adriana Marinescu (doctorul nostru).

aro-20170212-19

Apoi, „sub semnul lui Eminescu”, a fost prezentat și ascultat Ion Dumitru, care face parte din ARO și din alte asociații românești.

Există o sumedenie de motive pentru care Ion Dumitru merită sărbătorit, unele fiind rezultatul strădaniilor sale, altele fiind daruri de la Dumnezeu și-ncă vreo două dovedindu-se până la urmă, simple coincidențe, ca, de pildă, faptul că, născându-se la Boteni, în județul Muscel, la poalele Mățăului, a devenit astfel consătean cu faimosul filosof Petre Țuțea.

Desigur, majoritatea meritelor s-au constituit ca efecte ale unor talente și strădanii personale, dar și ca urmare a frumoasei educații pe care a primit-o în familie, la biserică și-n clasele primare de școală, așa cum li s-a întâmplat majorității românilor care și-au trăit cei șapte ani de acasă înaintea reformei învățământului din 1948. După acest moment, orice educație aleasă a devenit factor de risc, sămânță de subversivitate contra stăpânirii, fără nici o pauză în România, chiar și până în momentul de față, când plini de curaj, îl sărbătorim azi pe un român de valoare. Referindu-se la simțământul milosteniei și la imposibilitatea de a urî a lui Ion Dumitru, Constantin Apolzan, sibianul mai activ decât oricare oltean descurcăreț, mi-a mărturisit că sărbătoritul de azi este cel mai îndumnezeit mirean din câți creștini cunoaște el.

Oarecum anticipând, în perioada copilăriei, ceea ce avea să se întâmple în România, în primii 20 de ani de viață poetului i s-a schimbat numele de vreo patru ori. Născut Ion Dumitru, avea să devină succesiv: Ion Zărnescu, Ion Dumitrescu și din nou Ion Dumitru.

aro-20170212-14

Hilde si Ion Dumitru

Deși primele poezii le-a scris în perioada pubertară, ca elev în cursul elementar, profesionalizarea a început în perioada în care a fost elev la Școala Medie Tehnică de Marină Comercială, secția ofițeri de punte, din Constanța. Acolo participă, începând din 1952, la cenaclul literar de la Casino, condus de Grigore Sălceanu. Mai aproape de zilele noastre, va scrie o cronică a vieții de elev-marinar pe care a dus-o, împreună cu colegii și profesorii lui, pe celebrul vas-școală Neptun. (A nu se confunda cu bricul Mircea – vasul școală al marinei militare.)

După absolvire, în 1955, susține examenul de admitere la Școala de literatură ”Mihai Eminescu” din București. Reușește la probele scrise, dar nu e primit la oral, întrucât îi lipsea diploma de bacalaureat pe care o va obține un an mai târziu, în 1956. Faptul greu de crezut e urmarea transformării Școlii de literatură, tocmai atunci, în secție a Facultății de Filologie de la Universitatea din București, unde nu se putea intra oficial fără diplomă de bacalaureat. Până a deveni ofițer stagiar fluvial în 1959, urmează doi ani la fără frecvență Facultatea de Geografie-Geologie a Universității din București.

În 1960, ia examenul de Brevet pentru funcția de ofițer fluvial și lucrează ca secund pe vase dunărene, până la stabilirea în Germania. În această perioadă compune multe poezii, activează în mai multe cenacluri, mai ales la Brăila, în orașul femeilor frumoase, la cenaclul ”Hristo Botev”. Cu unele poezii citite aici, debutează în ziarul local ”Înainte” unde va mai semna și note de călătorie și reportaje.

La un moment dat, este suspectat c-ar vrea să rămână în Vest și e trimis cu trenul de la Bratislava acasă. Om de onoare, se simte constrâns să îndreptățească bănuielile și lipsa de încredere a Securității în devotamentul său față de patria bolșevizată și după aproape doi ani reușește să ajungă în lagărul de refugiați de la Zirndorf. Primul loc de muncă la München este la Optische Werke Rodenstock, ca șlefuitor de lentile, practicând deci, la început, aceeași meserie cu marele filosof olandez Baruch Spinoza.

Primii ani sunt dificili, încearcă să se stabilească la Freiburg, dar se întoarce la München unde lucrează din greu, chiar muncă necalificată, până prinde, pentru mai mult timp, un post de paznic de noapte la hotelul ”Am Hofgarten”.

Ca și Ion Pantazi, alt Ion paznic de noapte din capitala bavareză, găsește astfel timp peste zi să ia legătura cu exilul cultural românesc și așa, în 1964, debutează editorial cu volumul ”Flori din furtună” elogios prefațat de George Ciorănescu.

Marius Bunescu și Constantin Sporea îl vor ajuta, tot cam pe-atunci, să se angajeze la postul de radio ”Europa liberă”, unde va rămâne din 1964 până în 1995, deci 31 de ani.

Este membru fondator al celebrului cenaclu ”Apoziția”, pe care cred că încă n-a reușit Bucureștiul să-l distrugă, deși acum vreo 10-15 ani, când încă mai citeam periodicul cu același nume, mi-am dat seama că era foarte infiltrat cu articole scrise contra intelectualilor de seamă ai exilului cultural românesc: Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia și orice mai însemna valoare românească incontestabilă.

Trebuie să precizez că Ion Dumitru se retrăsese deja, pe vremea lui Totoc, din rândul factorilor de decizie în cenaclu și în revistă. Ion Dumitru a strălucit în exilul românesc până spre anul 2000, după care a încercat și a reușit într-o oarecare măsură, să se impună în literatura română din patrie. Acolo a publicat în ultimii 20 de ani chiar mai multe cărți decât în Germania.

Eu vreau să mă ocup astăzi aici numai de ceea ce a realizat Ion Dumitru în Germania. Când opera exilului va fi complet asimilată în România, se vor fi realizat premize pentru îndreptarea situației culturale, sociale și chiar juridico-infracționale și economice din patrie. Atunci abia va fi receptat cum se cuvine și Ion Dumitru în literatura română de acasă.

aro-20170212-33

Ion Dumitru citește din poeziile proprii

Editura Jon Dumitru este înregistrată oficial în 1976, deși funcționa efectiv de vreo zece ani. În această editură au apărut peste 80 de titluri, astfel că poate fi considerată cea mai importantă editură a exilului românesc anticomunist. De fapt, chiar începând din 1964, Ion Dumitru cucerește, unul după altul, majoritatea periodicelor culturale ale exilului românesc, în calitate de colaborator râvnit. Astfel îl vom întâlni cu poezii, dar și cu articole de atitudine optimă sau evocări în reviste și ziare ca: ”Stindardul”, ”Buletinul Asociației Românilor Liberi din Germania și Berlinul de Vest”, ”Cuvântul în exil”, ”Drum”, ”America”, ”Cuvântul Românesc”, ”Revista Scriitorilor Români”, ”Acțiunea Creștin Socială Română” ș.a. Tot din 1964 începe să participe la congresele Societății Academice Române, condusă de Monseniorul Octavian Bârlea.

Un moment deosebit în afirmarea lui Ion Dumitru ca personalitate de prim rang a exilului românesc îl constituie publicarea în 1969 a studiului ”Forme de etnocid în U.R.S.S. Un plan sistematic de rusificare forțată a Basarabiei și Bucovinei de Nord”.

După Ion Dumitru vor mai scrie importante cărți despre Basarabia George Ciorănescu și Petre Vălimăreanu. Cartea sărbătoritului nostru de astăzi are o valoare excepțională, nu numai prin informația foarte bogată și exactă pe care o livrează, ci și prin înțelegerea profundă a mentalității rusești, încă din perioada țaristă. În opoziție cu ideologia în funcțiune pe vremea când ne formam noi intelectual sub comuniști, am fi tentați să spunem, învers decât staliniștii, că pe vremea țarilor era bine, iar în perioada comunistă – era rău. Ei bine, Ion Dumitru vede și înțelege adevărul cu maximă rigoare și afirmă perfect justificat, că pe vremea țarilor era rău, iar sub comuniști e și mai rău. O analiză temeinică a acestei valoroase lucrări o voi face când ne-om mai apropia de momentul aniversar. Aici vreau să subliniez numai activitatea de editor și de poet a lui Ion Dumitru.

O analiză temeinică a activității de editor o face profesorul Florin Manolescu în monumentala sa lucrare ”Enciclopedia exilului literar românesc”, din care preluăm următoarele informații:

”Sediul: Siegfriedstr.3 München Germania. Înregistrată oficial ca firmă în octombrie 1976 sub titulatura: ”Jon Dumitru – Verlag für Fachliteratur, wissenschaftliche Bücher, literarische Werke”. George Ciorănescu: „Fără să aibă baza materială a Fundației Regele Carol I sau a Institutului din Freiburg, Ion Dumitru a pornit la drum cu o echipă necalificată, dar entuziastă, care dorea să se afirme…” În 1986, când trece prin dificultăți financiare, Ed. încheie o tranzacție cu Ion Rațiu, care preia 28% din acțiunile firmei. Matrițele primelor volume sunt realizate cu ajutorul unei mașini electrice de scris ”IBM Executiv”. În anii următori, Ed. achiziționează un multiplicator offset Gestettner 209, un Composer IBM 82, în valoare de cca 30.000 de mărci (furat din tipografie în 1986, împreună cu 35 bulbi cu litere românești, latine, franceze, germane, rusești etc.), o mașină de tipărit Gestettner 211, în valoare de cca 55.000 de mărci.

Făcând bilanțul primilor 10 ani de activitate a Ed., Ion Dumitru afirmă următoarele: Marja de rentabilitate a unei cărți la limita minimă este la un tiraj de 1.000 de exemplare elaborate și fructificate în maximum 12 luni. Pentru a ajunge aici este nevoie de cel puțin 3.000 de clienți interesați în cel puțin 33% din titluri….. Dintre aceștia noi am realizat în cei zece ani ceva mai mult de jumătate, adică aproximativ 1.600 de clienți care au cumpărat vreodată o carte, și circa 600 care cumpără 80% din titluri. Creșterea ce vine de la sine este de circa 20% pe an. O forțare a reclamei poate oferi deci într-un an-doi, atingerea liniei de plutire, dar nu fără noi eforturi financiare. Abia după aceea se poate pune problema recuperării pierderilor de până acum care se cifrează în medie la 2/3 din investiții, ori, mai exact spus, la nu mai puțin de o jumătate de milion DM. Investițiile Ed. au fost de cca 2.060.000 de mărci, rezultând din: 600.000 de mărci salarii, asigurări sociale pentru angajați, precum și pentru colaborări etc.; circa 370.000 cheltuieli de regie (service, asigurări pentru întreprindere, chirie); circa 200.000 dobânzi la bănci și la persoane particulare; circa 200.000 lucru efectuat pentru editură de către alte firme străine (Zaț, tipar, legătorie etc.); circa 120.000 costul inventarului la valoarea inițială a tipografiei; circa 300.000 cheltuieli pentru reclamă, porto și pierderi de carte în expediții ce au implicat aproximativ 15.000 de români din Occident; circa 190.000 stocul cărților editate și încă necomercializate; circa 80.000 reprezentând investițiile în cărțile aflate în lucru și alte valori din inventarul editurii.”

Am redat aceste cifre nu pentru a vă da seama de intensitatea pasiunii de editor patriot a lui Ion Dumitru, indiscutabilă, ci pentru a putea aprecia, în același timp, și marea dragoste pe care a nutrit-o tot timpul față de soțul ei doamna Hilde Dumitru născută Hintze. Fără sprijinul familiei, Ion Dumitru nu ar fi putut realiza un asemenea dezastru financiar în folosul culturii naționale. Pentru dragostea pe care a fost în stare s-o stârnească în soția sa, Ion Dumitru merită admirat de către toate doamnele aici de față și invidiat de către toți bărbații universului. Aceste pierderi, realizate în timp de peste un sfert de secol măsoară cumsecădenia românească și vocația filantropică boierească a lui Ion Dumitru. Dar să continuăm cu lista lui Florin Manolescu a cărților editate de Jon Dumitru Verlag:

”Colecții: ”Apoziția”, ”Memorii și mărturii”, ”Colecția istorică”, ”Clio fără mască”, ”Mărturiile supraviețuitorilor”, ”Mediana”, ”Pașii lui Orfeu” ș.a. Volume publicate: Ion Dumitru: „Flori din furtună” (1964 și 1979); Ion Dumitru: „Forme de etnocid în U.R.S.S. Un plan sistematic de rusificare forțată a Basarabiei și Bucovinei de Nord” (1969); Mihaela Ghelmegeanu-Lausch: „Versuri” (1976); Nicolae Novac: „Tălmăciri din lirica amerindiană” (1977); Aristide Burileanu: „Carte de petece, eseuri” (1978); Nicolae Novac: „Tălmăciri din lirica americană” (1979); Remus Radina: „Testamentul din Morgă” (1980); George Ciorănescu: „Morior, ergo sum” (1981); Vlad Stanomir: „Berbecul îmblânzit, teatru” (1981); Mihaela Ghelmegeanu-Lausch: „În spatele ecranului” (1981); George Băltean: „Polonia – Experiență și exemplu” (1981); Vlad Georgescu: „Politică și istorie – Cazul comuniștilor români: 1944-1977” (1981, 1983); Mihai Eminescu: „Bucovina și Basarabia, Articole din Timpul” (1981); Gheorghe Calciu Dumitreasa: „Șapte cuvinte către tineri” (1981; trad. în limba germană 1984); Ion Gh. Duca: „Amintiri politice, I-III” (1981, 1982)” Urmează încă 38 de volume tipărite până în 1989, câteva în mai multe ediții.

Editura a mai tipărit revistele ”Apoziția”; ”Săptămâna müncheneză” și, parțial (publicând în comision o parte din tiraj), ”Curentul”, ”Limite” și ”Correspondances”.

Pentru toate aceste realizări de excepție, George Ciorănescu afirmă:

”Atunci când se va scrie istoria culturală a exilului românesc, editura Ion Dumitru va figura, sunt sigur, la loc de cinste, alături de Fundația Regală Universitară Carol I, care a fost reînființată la Paris în 1951, și Institutul Român de Cercetări, cu Biblioteca Română din Freiburg, întemeiată în 1949, niște așezăminte care au stat de serviciu, unanim recunoscute, în slujba culturii noastre naționale.”

Prima și desigur că a mai dragă activitate a lui Ion Dumitru este cea de poet. A început să scrie versuri din clasele gimnaziale și s-a afirmat deja în perioada liceului. ”Flori de suflet”, cu două cicluri de poezii: ”Miraj de lumină” și ”Flori de tristețe”, constituie prima parte din volumul de debut ”Flori din furtună” și are un Motto minunat, compus chiar de poetul sărbătorit în acest an:

”În țara doinelor, departe,/ Din ramuri largi de curcubeu/ În poala cerului, crescută,/ E floarea sufletului meu…”

Iubitor melancolic al naturii, Ion Dumitru cântă în pasteluri meleagurile natale. Iată un fragment dintr-un ”Pastel muscelean”:

„Dâmbovicioara curge-n vale/ Cu vuiet surd și își prăvale/ Talazuri repezi în cascade,/ Iar sus pe mal, Șeherazade,/ Cu fotele în flori cusute/ Cu mândre ii,- nemaivăzute – / Pasc turme albe de cornute…”

O serie de poezii au un ritm folcloric, care le sporesc farmecul, prin simplitatea și armonia lor, ca de pildă ”Ruga lui Dan” sau ”Țărmuri de văpăi”. Poemul ”Mălina” lasă să se observe o prelucrare cultă, versul se apropie de muzicalitatea eminesciană, ca în următoarea a doua strofă din poem:

”Mă dezmierda zefirul cald,/ Și-n dulce dăruire/ Săream în unda de smaragd,/ La sânul apelor să-mi scald/ Văpaia din simțire.”

Candoarea se împletește cu anumite subtilități în poeme mai ample sau în poezii scurte, ca următoarea, intitulată ”Vlăstar”:

„Vlăstar prin spini crescut și ciuturi/ În noaptea tristelor păduri,/ Sunt germenul adus de vânturi/ Ce rodul vrea să-și împlinească/ Sub semnul altei noi naturi!…”

Pot să citez în continuare zeci de poezii memorabile, dar cred că mai bine este să-i dăm cuvântul chiar sărbătoritului.

Dr. Mihai Neagu Basarab,

Director al Institutului Român și al Bibliotecii Române din Freiburg.

Biblioteca a fost fondată în 1949.

Biserica din Frankfurt a fost arhiplină la evenimentul celor 11 artişti români, organizat de ARO Rumänischer Kulturverein Frankfurt e.V.

Romanul „Celula de Minori“ de Alexandru Teodorescu, prezentat la ARO Asociaţia Românilor din Frankfurt şi Împrejurimi

Ziua Ușilor Deschise la ARO – Asociaţia Românilor din Frankfurt: «Îndemnăm părinţii să îsi aducă copiii la programul românesc»

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Juncker vrea salariu minim în TOATĂ UE: „Există în Europa un prag al demnităţii care trebuie respectat. Orice muncă merită un salariu”

Nouă taxă pe autostrăzile din Germania pentru autoturisme înmatriculate în străinătate