Tânăr român mort în închisoare în Germania, Ministerul de Externe: „Am aflat despre deces după incinerarea corpului”

Un tânăr român de 21 de ani, Constantin Muntean, a murit în închisoarea pentru tineri de la Herford, din landul Renania de Nord-Westfalia, din cauza unui şoc septic în urma unei peritonite. Aşa afirmă legiştii care au examinat corpul. Sunt însă multe lucuri suspecte în acest caz, astfel încât procuratura a deschis o anchetă.

Tânărul se afla în închisoare, deci ar fi trebuit să beneficieze de îngrijire medicală. El avea antecedente pentru auto-mutilare, însă în momentul morţii era închis la izolare. Familia tânărului nu a reuşit să vadă corpul decedatului, întrucât acesta a fost incinerat într-un timp suspect de rapid.

Deşi Ministerul de Externe a României a afirmat într-un comunicat că a cerut oprirea oricăror operaţiuni de înhumare până la contactarea familiei, aflăm acum că la momentul acelui comunicat, corpul era deja incinerat!

Iar familia putea fi contactată, întrucât trimitea frecvent deţinutului bani şi pachete, deci conducerea închisoarii ar fi putut să-i contacteze. Familia consideră că arderea corpului s-a făcut pentru a ascunde ceva, eventual urme ale unor lovituri!

Acum familia a cerut ajutorul Ministerului de Externe pentru aflarea adevărului.

Mort în condiţii suspecte în închisoare

Am cerut o poziţie a Ministerului de Externe în acest caz, cerând următoarele informaţii:

– dacă autorităţile germane au fost solicitate să nu înhumeze corpul, de ce acesta a fost ars fără ştirea şi consimţământul familiei?

– Consulatul de la Bonn a luat legătura cu familia deţinutului înainte de incinerarea corpului?

– Există verificări în curs din partea statului român sau din punctul român de vedere, cazul este închis?

În acelaşi timp am solicitat date despre numărul deţinuţilor români din Germania şi felul în care este monitorizată situaţia lor.


 


Iată răspunsul de la Direcţia Purtător de cuvânt şi Comunicare din MAE din 29 septembrie 2014 (sublinierile ne aparţin):

Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă transmitem următoarele informaţii:

1. Referitor la cazul cetăţeanului român decedat în penitenciarul din Herford – Germania, Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că oficiul consular român din Bonn a întreprins cu celeritate toate demersurile legale pe lângă autorităţile germane, în vederea clarificării circumstanţelor decesului, imediat după obţinerea primelor informaţii privind acest caz.

Subliniem, de asemenea, că în evidenţele curente ale Consulatului General al României la Bonn nu figurează cereri sau memorii formulate în timpul vieţii de către cetăţeanul român în cauză, care să fi determinat o intervenţie a consulatului pentru monitorizarea situaţiei acestuia pe durata detenţiei. De altfel, potrivit relatării autorităţilor germane, cetăţeanul român s-a opus în mod expres notificării oficiului consular român cu privire la arestarea sa, cât şi cu privire la prezenţa sa în penitenciar.

Aşa cum MAE a precizat anterior, Consulatul General al României la Bonn a solicitat autorităţilor germane, încă din primul moment după aflarea informaţiei despre deces, să nu fie luată măsura incinerării sau înhumării trupului neînsufleţit decât după comunicarea deciziei familiei. Ulterior, însă, CG Bonn a fost informat că incinerarea avusese deja loc, drept pentru care a cerut clarificări autorităţilor germane competente.

Atât familia, cât şi oficiul consular au aflat despre deces la o dată ulterioară incinerării corpului neînsufleţit. Prin urmare la momentul primului contact al rudelor cu reprezentanţii consulatului rămăşiţele pământeşti ale defunctului fuseseră deja incinerate.

În prezent, la nivelul autorităţilor germane competente se află în desfăşurare investigaţii vizând cazul respectiv.

Din acest punct de vedere, nicio autoritate română nu are competenţa legală de a interveni sau de a influenţa procedurile judiciare în curs.

Partea română urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei, până la finalizarea anchetei derulate de autorităţile germane şi clarificarea tuturor aspectelor juridice relevante.

1542 de deţinuţi români în Germania

2. În legătură cu solicitarea dumneavoastră privind numărul cetăţenilor români arestaţi/deţinuţi în Germania, vă facem cunoscut că, potrivit datelor statistice furnizate de Ministerul Federal de Justiţie german, în prima parte a anului 2014, în penitenciarele din această ţară se aflau 1542 de cetăţeni români, cercetaţi/judecaţi în stare de arest preventiv sau deţinuţi pentru executarea unor pedepse privative de libertate în baza unor sentinţe de condamnare definitive.

Subliniem faptul că procedura de notificare a misiunii diplomatice şi a oficiilor consulare române din Germania cu privire la măsurile privative de libertate dispuse împotriva cetăţenilor români pe teritoriul statului german se realizează numai în funcţie de consimţământul persoanelor în cauză, conform normelor de drept internaţional în materie.

În cazul unor solicitări punctuale din partea cetăţenilor români arestaţi/deţinuţi, reprezentanţii Ambasadei sau ai Consulatelor General române acreditate în Germania efectuează vizite la penitenciare, intervin pe lângă conducerea acestora pentru îmbunătăţirea regimului de detenţie, obţin informaţii de la autorităţile competente privind stadiul soluţionării cererilor de transfer în penitenciare din România în vederea executării restului de pedeapsă, poartă corespondenţă cu deţinuţii, transmit informaţii şi acordă, după caz, consultanţă familiilor aparţinătoare.

Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din străinătate, abordează cu maximă atenţie fiecare caz semnalat.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare