Sari la conținut

Protest al extremiștilor AfD în Berlin. Contramanifestanții: „Duceţi-vă acasă, naziştilor!” – VIDEO

28/05/2018 11:52 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Mii de persoane s-au adunat la Berlin duminică după ce partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a organizat un protest care a fost primit cu contramanifestaţii, scrie BBC, citat de Adevărul.

Poliţia a estimat că peste 5.000 de persoane au participat la demonstraţia AfD, în timp ce contramanifestanţii au fost de două ori mai mulţi.

Susţinătorii grupării antiimigraţie AfD au scandat „Noi suntem oamenii” şi au fost întâmpinaţi cu scandări de tipul „Duceţi-vă acasă, naziştilor!”.

Poliţia din Berlin a informat că a folosit spray paralizant pentru a separa cele două grupări.

Susţinătorii AfD s-au adunat la principala staţie de tren din Berlin în jurul prânzului, răspunzând la un apel de a mărşălui pentru „viitorul Germaniei”.

Imaginile arată poliţia arestând protestatari după mai multe confruntări din staţia Friedrichstrasse.

Într-un interviu acordat înainte de începerea protestelor, secretarul general al Partidului Creştin Democrat, Annegret Kramp-Karrenbauer, a acuzat AfD de antisemitism.

Ea a afirmat pentru Bild am Sonntag că AfD este o ameninţare pentru viaţa evreilor din Germania, adăugând că „există antisemiţi peste tot în partidul vostru”.

https://youtu.be/FwjkkMrjAjc

Rottweil, un român cu vederi extremiste, candidat la Bundestag pe listele partidului antieuropean AFD: «Vreau o schimbare fundamentală în Germania»