Sari la conținut

Pompierii germani au privit neputincioși cum arde o turbină eoliană – Pagube de sute de mii de euro

02/09/2016 09:08 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:32

Un incendiu mai puțin obișnuit i-a făcut neputincioși pe cei circa 30 de pompierii germani din orașul Isselburg (landul Renania de Nord-Westfalia) care au sosit cu intenția de a stinge un incendiu. Duminică, în jurul orei 6 dimineața, elicea unei turbine eoliene a luat foc.

Potrivit cotidianului german WDR, pentru că nu au avut scări suficient de lungi cât să ajungă la vârful structurii, echipele de intervenție s-au uitat pur și simplu la flăcări. Au așteptat ca incendiul să se stingă de la sine.

La un moment dat, elicea turbinei a căzut la pământ.

Încă nu se știe cu exactitate ce anume a provocat incendiul. Nu este exclus să fi fost vorba de o defecțiune tehnică. O altă ipoteză luată în calcul este că turbina ar fi fost lovită de un fulger.

Pompierii au dat asigurări că locuitorii din zonă nu se află în pericol.

Pagubele se ridică la câteva sute de mii de euro.

Germania a generat recent atât de multă energie încât a plătit populația ca să o consume

Pentru prima dată în istorie, Germania a consumat, duminică, numai energie din resurse regenerabile