Sari la conținut

Lumea artistică românească e în doliu. Un cunoscut actor a murit în Germania: „Pe scenă aducea prezenţă, o eleganţă care îl făcea remarcat”

10/02/2017 13:04 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

Lumea artistică din ţara noastră este în stare de şoc. Un cunoscut actor de teatru a încetat din viaţă. Tragedia s-a petrecut în Germania, acolo unde Dinu Ianculescu era stabilit. Născut în 1925, Dinu Ianculescu a absolvit Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, dar, iniţial, s-a făcut cunoscut şi auzit prin poezia protestatară împotriva dictatului de la Viena în anii ’40, din ziarul „Ardealul”, iar în anii ce au urmat şi în alte publicaţii, precum „Universul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Fapta” şi „Tribuna” din Braşov.

dinu_ianculescu_in_trandafirul_galben__large

Dinu Ianculescu s-a dedicat teatrului şi filmului, ca actor angajat al Teatrului Naţional Bucureşti, apoi la Studioul actorului de film ”C. Nottara”, devenit Teatrul Tineretului, de unde a plecat, find chemat de regizorul Radu Penciulescu, la Teatrul Mic. ”Pe scenă aducea prestanţă şi prezenţă, o eleganţă care îl făcea remarcat. Aceleaşi atribute le-a transferat, prin vocea sa educată şi melodioasă, emisiunilor Teleenciclopediei, de la Televiziunea Română, unde a colaborat încă de la înfiinţare”, au apreciat reprezentanţii Teatrului Mic, anunță știripesurse.ro.

Artista Kara Molnar, Frankfurt: ”Traiul în străinătate îmi deschide orizonturile”

La Teatrul Mic a jucat în spectacole emblematice pentru teatru, unde a lucrat cu regizori de prim-rang, precum Silviu Purcărete (”Nebuna din Chaillot”, 1978; ”Diavolul şi bunul Dumnezeu”, 1981; ”Richard III”, 1983), Cristian Hadjiculea (”Nu pot să dorm”, 1982), Cătălina Buzoianu (”Maestrul şi Margareta”, 1980), Sorana Coroamă-Stanca (”Nu suntem îngeri”, 1975; ”Două ore de pace”, 1977) sau Valeriu Moisescu (”Emigrantul din Brisbane”, 1970), anunţă România TV. Stabilit în Germania, Dinu Ianculescu şi-a continuat cariera artistică, şi a jucat la Darmstadt şi Munster, a realizat emisiuni radiofonice în Frankfurt am Main. A făcut dese drumuri înapoi în ţară şi fost prezent la sărbătorirea de 50 de ani a Teatrului Mic, din 2013, ocazie cu care a scris: ”Pentru voi, dragi colegi de suflet, şi pentru cei ce vin, cu toată inima (din păcate bolnavă) Salutul meu”.

 

Șoc în fotbalul sălăjean: Fost jucător, găsit decedat în locuința sa din Germania. Lucra la o fabrică de brânzeturi

Doliu în lumea muzicii: Roger Cicero, muzicianul de Jazz din Germania cu origini românești, a murit