Sari la conținut

Germania: Hoți români, suprinși în timp ce făceau nani alături de bunurile furate

07/12/2021 16:37 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:16

Luni după-amiază, 6 decembrie, un meseriaș a raportat prezența unor persoane suspecte într-un apartament neocupat din Essen. Polițiștii au găsit bunuri furate și au arestat provizoriu doi bărbați.

Cu intenția de a efectua lucrări de renovare într-un apartament gol, meseriașul a intrat în apartamentul de pe Haus-Berge-Straße în jurul orei 14.00. În mod surprinzător, însă, meșterul a dat peste doi bărbați adormiți, în jur de 20 de biciclete și zeci de cutii cu scule și aparate utilizate în construcții.

Român din Germania, dat de gol de propriul telefon că se ocupă de prostituție ilegală

Polițiștii sosiți la fața locului au pus capăt somnului de prânz al bărbaților uimiți de prezența forțelor de ordine și i-au luat la întrebări. Cei doi nu au putut explica agenților de unde provin bunurile, unele dintre ele ca noi și deja înfășurate în pături și saci de gunoi.

Bunurile au fost puse sub sechestru și cei doi hoți, cetățeni români de 16 și 18 ani, au fost arestați provizoriu.

După ce au fost efectuate procedurile de poliție la secție, românii au fost eliberați urmând să fie cercetați penal, informează un comunicat al poliției din Essen.