Sari la conținut

Exces de viteză într-o zonă cu lucrări, s-a răsturnat cu tirul și va plăti 300.000 de euro

11/06/2018 17:49 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Un șofer român s-a răsturnat cu camionul în Germania, ignorând indicatoarele privind lucrări în curs pe șosea, cauzând daune de 300.000 de euro.

Românul circula cu viteză după miezul nopţii, joi 7 iunie, şi a ignorat două zone de avertizare şi limitare la 80 km la oră, din cauza unor lucrări la un pasaj peste autostradă. Două benzi erau blocate de lucrări, iar românul a intrat cu viteză în acea zonă, scrie observator.tv.

Ca să evite impactul cu un camion, şoferul român a tras stânga de volan, a trecut prin parapeţii despărţitori dintre sensuri şi s-a răsturnat pe cealaltă parte a şoselei, lovind şi un utilaj.

În vârstă de 50 de ani, şoferul român a scăpat cu răni uşoare, dar va avea de plătit o sumă uriaşă. Poliţia a anunţat că el e singurul vinovat al accidentului, pentru că a încălcat toate avertismentele luminoase şi sonore de pe acea porţiune de autostradă. În aceste condiţii, el va trebui să plătească toată paguba.

În plus, i-a fost ridicat permisul şi a primit o amendă consistentă.

Trei răniți grav într-un accident îngrozitor în Germania. Elicopterul sosit pentru salvarea lor, distrus de o mașină de intervenție rapidă

Tragedie în Germania: Un șofer român a murit după ce a intrat cu camionul într-un tir parcat