Sari la conținut

Estimări ALARMANTE: Zeci de mii de persoane sunt considerate ca făcând parte din scena islamistă din Germania

06/01/2017 07:50 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

Un număr de cel puţin 43.000 de persoane sunt considerate ca făcând parte din scena islamistă din Germania, potrivit estimărilor făcute de serviciile de securitate internă germane, transmite DPA.

O creştere semnificativă s-a înregistrat în ceea ce priveşte numărul salafiştilor, mişcare de reformă ultraconservatoare în cadrul sunniţilor. Astfel, se estimează că 8.650 de persoane fac parte din curentul salafist din Germania.

În rândul islamiştilor din această ţară, circa 11.000 au ‘tendinţe teroriste’, iar dintre ei 548 sunt consideraţi a fi capabili sau dispuşi să comită un act terorist. Mai mult de jumătate dintre aceşti 548 de indivizi se află în detenţie.

Extremiștii de dreapta din Germania, uniți cu cei din restul Europei și tot mai dispuși să comită acte violente

Un număr de alte 360 de ‘persoane relevante’ sunt considerate a fi dispuse să ajute logistic sau să sprijine o crimă motivată politic, anunță Agerpres.

Peste 800 de islamişti radicali au plecat din Germania pentru a lupta în Irak şi Siria alături de gruparea Statul Islamic. Dintre aceştia, aproape o treime au revenit pe teritoriul german.

Oficial german – Extremiștii de dreapta prind puteri în Germania de Est: „Constituie o amenințare foarte serioasă”

În Germania trăiesc aproximativ 400 de extremiști de dreapta care dețin arme de foc!