Sari la conținut

Camion cu banane răsturnat în Germania, la bord doi români infectați cu Covid, 9 pompieri în carantină

26/01/2021 12:55 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:19

În noaptea de vineri până sâmbătă, un camion încărcat cu peste 20 de tone de banane s-a răsturnat pe autostrada A4, în Germania. Camionul avea la bord peste 20 de tone de banane.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 0.25 dimineața între joncțiunea Wilsdruff și zona de servicii „Dresdner Tor”.

Camionul, înmatriculat în România, a derapat, a lovit protecția de mijloc, apoi a lovit parapetul din dreapta, a intrat într-un șanț și s-a răsturnat, potrivit Tag24.de.

Șoferul și pasagerul din față, ambii români, au fost răniți și spitalizați.

Brigăzile de pompieri Wilsdruff și Klipphausen au intrat în acțiune, au curățat carosabilul și au asigurat locul accidentului.

La spital s-a constatat că cei doi români sunt pozitivi la Covid, astfel că cei 9 pompieri implicați în operațiune au intrat în carantină.

Luni toți au fost testați și au ieșit negativi.

Cu toate acestea, pompierii trebuie să aștepte până miercuri, dacă rezultatele celui de-al doilea test sunt tot negative.