Sari la conținut

Atac în Bavaria. Două persoane înjunghiate, suspectul a fost UCIS

09/09/2022 10:12 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:14
atac bavaria doi raniti

Ştiri Germania – Atac în Bavaria, două persoane rănite. Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit două persoane, joi seara, într-un oraş din Bavaria, în sudul Germaniei, după care a fost ucis prin împuşcare de către poliţişti.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a atacat mai mulţi trecători ”cu cel puţin un cuţit”, în apropiere de gara din Ansbach, o localitate din Bavaria, situată în apropiere de Nürnberg, a anunţat într-un comunicat poliţia locală.

Două persoane au fost rănite, însă viaţa nu le este în pericol, precizează poliţia.

În timpul intervenţiei forţelor de ordine, agresorul „i-a atacat pe poliţişti”, care au deschis focul şi l-au rănit mortal, a anunţat poliţia.

>>> Explozia din orășelul Ansbach a fost calificat drept atentat. Autorul, un solicitant de azil

Potrivit unor martori, „bărbatul a strigat în mai multe rânduri «Allah akbar» în timpul faptelor”, precizează poliţia, care menționează că anchetează pentru a afla „dacă infracţiunea are o legătură cu un context islamist sau terorist”.

Din motive tactice, poliția nu a făcut acum public numele atacatorului, dar a anunțat că se cunoaște identatea lui și urmează să se facă mai multe percheziții la locuința sa.

Primul atac revendicat de ISIS în Germania

Precedentele de la Ansbach sunt tulburătoare. Ansbach a fost scena, pe 24 iulie 2016 , a primului atac revendicat de ISIS în Germania. Mohammed Delel, un refugiat sirian în vârstă de 27 de ani căruia i s-a refuzat cererea de azil, a încercat să detoneze un dispozitiv de casă în acea zi, la un concert cu 2.500 de spectatori. 

>>> Masacrul din Germania: Atacatorul și-a ucis inclusiv mama și tatăl – VIDEO

Dar ceva nu a mers prost: sirianul, care avea probleme cu drogurile și suferea de boli mintale, nu avea bilet de intrare. Rucsacul cu bombă a explodat la intrare, ucigându-l și rănind aproximativ 15 persoane. Ulterior, un necrolog publicat în săptămânalul islamist Al-Nabaa îl definea pe tânărul de 27 de ani drept un „luptător autentic” al ISIS.

Sursa: Sueddeutsche, ZiarulRomanesc.de