Sari la conținut

Astăzi se sărbătorește Ziua Internațională a Animalelor. Inițiativa înființări acestei zile aparține unui scriitor german

04/10/2017 12:45 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Ziua internațională a animalelor (World Animal Day) este sărbătorită în fiecare an la 4 octombrie. Rostul ei este de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice.

Inițiativa de a înființa această zi i-a aparținut scriitorului și publicistului german Heinrich Zimmermann, un apărător înfocat al drepturilor animalelor, editor al revistei Mensh und Hund (Om și câine). Prima ediție a Zilei internaționale a animalelor a constat în organizarea de expoziții și discursuri găzduite de Palatul Sportului din Berlin, la 24 martie 1925, potrivit www.worldanimalday.org.uk. Evenimentul, care a strâns peste 5000 de participanți, fusese programat la 4 octombrie, însă organizatorii nu au găsit disponibil pentru acea dată un loc suficient de încăpător.

Situația a continuat până în 1929, când, în premieră, ziua dedicată animalelor a fost marcată la 4 octombrie. În scurt timp, ideea lui Zimmermann a început să aibă ecouri și în afara granițelor Germaniei, în special în Austria, Elveția și Cehoslovacia.

Totuși, 4 octombrie a devenit în mod oficial zi mondială dedicată animalelor de abia în luna mai 1931, atunci când, inițiativa publicistului german a fost adoptată în cadrul Congresului internațional pentru protecția animalelor, desfășurat la Florența.

În prezent, Ziua internațională a animalelor este marcată în majoritatea țărilor din lume, fiind un bun prilej de unitate a organizațiilor dedicate bunăstării animalelor și protecției mediului înconjurător. Dintre acestea, un rol important îl are în promovarea evenimentelor din 4 octombrie fundația caritabilă Naturewatch, din Marea Britanie, a cărei principală misiune este ”încetarea cruzimii față de animale, precum și promovarea și creșterea standardelor de bunăstare pentru animale”.

Data de 4 octombrie reprezintă sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, fondator al ordinului Franciscan și protectorul ceresc al mediului și al animalelor, conform http://www.ercis.ro/. Legenda spune că sfântul avea puterea de a învăța și dojeni animalele, reușind chiar să îmblânzească un lup doar cu vorba bună, notează sursa citată.

Primele lucrări privind drepturile și protecția animalelor au fost publicate în secolul al XVIII-lea, iar prima lege pentru protecția animalelor s-a numit „Martin’s Act” și a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. Textul Declarației Universale a Drepturilor Animalelor a fost adoptat de Liga Internațională a Drepturilor Animalelor și de Ligile Naționale Afiliate, în cadrul Întâlnirii Internaționale pe tema Drepturile Animalelor, desfășurată la Londra între 21-23 septembrie 1977. Declarația Universală a Drepturilor Animalelor a fost proclamată în mod solemn, la sediul UNESCO din Paris, la 15 octombrie 1978.

În 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 205, modificată prin Legea nr. 9/2008, act legislativ care reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de viață și bunăstare ale animalelor cu sau fără deținător.

La 4 octombrie 2016, președintele României, Klaus Iohannis a postat pe Facebook, o fotografie cu un câine al Serviciului de Protecție și Pază, precum și un mesaj în care afirma că Ziua internațională a animalelor reprezintă un bun prilej pentru a arăta recunoștință „față de acești prieteni devotați”, potrivit Agerpres.

http://ziarulromanesc.de/romania/rolf-kaiser-iubitor-de-animale-prefera-romania-locul-germaniei-ma-simteam-strain-tara-mea/