A apărut primul număr al Ziarului Românesc Germania. Vă mulţumim că ne citiţi!

Astăzi, 1 octombrie 2014, a apărut primul număr al publicaţiei „Ziarul Românesc Germania” (ZRG), editat de „New German Media Ltd”.

Ziarul Românesc Germania se alătură celorlalte ziare în limba română publicate de grupul editorial cu filiale la Roma, Bucureşti, Londra şi Frankfurt. Ziarul este gratuit, are un tiraj de 10.000 de exemplare şi este bilunar, dar în scurt timp va deveni săptămânal şi îşi va mări tirajul şi distribuţia. În prezent este distribuit în oraşele cu cele mai mari comunităţi de români, la agenţii de transport, biserici, magazine cu produse tradiţionale, consulate, asociaţii şi în alte puncte de reper pentru comunitatea românească.

Comunitatea românească din Germania, estimată acum la circa 600.000 de persoane, este comunitatea de români cu cea mai mare creştere din străinătate. Germania este atractivă atât pentru cei aflaţi în România, cât şi pentru cei aflaţi în ţări cu economii în criză, cum ar fi Spania şi Italia, de unde sosesc zilnic foarte mulţi români.

ZRG conţine ştiri în primul rând, despre actualitatea din Germania, din România, din celelalte ţări cu mari comunităţi româneşti. Nu face partizanat politic, dar nu va ocoli ştirile politice. Prezintă noutăţile legislative care îi pot interesa pe românii din Germania, prezintă istoriile de succes ale românilor în contextul german, dar nu va ocoli ştirile de cronică neagră, care ne afectează imaginea.

Împreună. Acest ziar este destinat comunităţii româneşti!

Dar cel mai important obiectiv al noii publicaţii este acela de A SPRIJINI COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ. Iniţiativele care unesc comunitatea şi îi aduc împreună pe români, dezbaterile cu privire la reprezentarea intereselor acestei comunităţi în raport cu autorităţile germane şi române, manifestările culturale şi cu profil economic care se adresează românilor din Germania, toate acestea au loc rezervat în paginile ziarului.

În prezent ZRG este distribuit în oraşele cu cele mai mari comunităţi de români, la agenţii de transport, biserici, magazine cu produse tradiţionale, consulate, asociaţii şi în alte puncte de reper pentru comunitatea românească.

Urmărim permanent EXTINDEREA DISTRIBUŢIEI şi facem apel la toţi cei care au un magazin cu produse tradiţionale, un restaurant, o agenţie de servicii, o asociaţie culturală, etc., să ne semnaleze unde vor să primească ZRD şi noi îl livrăm GRATUIT. Trimiteţi adresa, telefonul şi câteva date despre dvs. la email [email protected]

În acelaşi timp căutăm corespondenţi din toate zonele Germaniei, cu o minimă experienţă în redactarea de ştiri şi bune cunoştinţe de limba germană. Email la [email protected]

Vă invităm zilnic pe oglinda online a Ziarului, site-ul ziarulromanesc.de.

Iată câteva subiecte din primul număr: Proiectul guvernului de la Berlin de a reduce „turismul social” al imigranţilor din Uniunea Europeană, cu limita de şase luni pentru căutarea unui loc de muncă. Şansele unui român de a-şi găsi un loc de muncă în Germania, interviu cu doi titulari de agenţii de intermediere de forţă de muncă. Cum trăieşte un medic în „paradisul” german şi propunerile sale pentru oprirea exodului cadrelor medicale din România. Românul de 21 de ani mort în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania. Interviu în exclusivitate cu Klaus Iohannis, candidatul german la alegerile prezidenţiale. Congresul Româniorde Pretutindeni, românii din Germania se organizează. Multe anunţuri cu OFERTE de muncă. Şi multe altele.

Vă mulţumim că ne citiţi.

Redacţia ZRG