Sari la conținut

Șoc în industria berii din Germania: a fost descoperită o contaminare cu glifosat

26/02/2016 12:33 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:49

Un studiu elaborat de o organizație neguvernamentală de mediu publicat joi susține că a depistat în 14 dintre cele mai populare mărci de bere din Germania urme ale unui erbicid, glifosat, suspectat că ar fi cancerigen, transmit EFE și Reuters, menționând că această informație ar putea fi o lovitură puternică pentru prestigiul mondial al berii germane.

Realizată de Institutul pentru Mediul Înconjurător din Munchen, cercetarea afirmă că a găsit glifosat în concentrații cuprinse între 0,46 și 29,74 micrograme la litru, cantitatea cea mai mare depășind de 300 de ori limita maximă — de 0,1 micrograme la litru — stabilită pentru apa potabilă (pentru bere neexistând valori maxime).

Ministrul german al agriculturii, Christian Schmidt, a reacționat imediat și a dat asigurări că, pentru a se ajunge la o cantitate periculoasă pentru sănătate, o persoană ”ar trebui să bea o mie de litri de bere pe zi”. ”Până acum nu am văzut pe nimeni în Bavaria să bea o mie de litri de bere. Și dacă îi bea, moare nu din cauza pesticidelor, ci din alte cauze”, a mai spus el.

Glifosatul este un erbicid foarte răspândit pe întreaga planetă, mai ales după ce a început să fie comercializat de firma Monsanto, în anii ’70, precizează Reuters, adăugând că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că această substanță este probabil cancerigenă pentru oameni. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost de altă părere, iar în prezent, Uniunea Europeană analizează dacă să reînnoiască aprobarea pentru utilizarea glifosatului.

Mărcile vizate de controversatul studiu publicat pe 25 februarie (inclusiv concentrația de glifosat) sunt: Hasseröder Pils — 29,74 ľg/l; Jever Pils — 23,04 ľg/l; Warsteiner Pils — 20,73 ľg/l; Radeberger Pilsner — 12,01 ľg/l; Veltins Pilsener — 5,78 ľg/l; Oettinger Pils — 3,86 ľg/l; König Pilsener — 3,35 ľg/l; Krombacher Pils — 2,99 ľg/l; Erdinger Weißbier — 2,92 ľg/l; Paulaner Weißbier — 0,66 ľg/l; Bitburger Pils — 0,55 ľg/l; Beck’s Pils — 0,50 ľg/l; Franziskaner Weißbier — 0,49 ľg/l și Augustiner Helles — 0,46 ľg/l.